Anca Lăzărescu, noul drector al ştirilor TVR

Rodica Culcer a fost schimbată, marţi, din funcţia de director al Departamentului de Ştiri al postului public de televiuziune. Funcţia a fost preluată de Anca Lăzărescu.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 11:50

Potrivit Mediafax, Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al Televiziunii Române, a precizat că, miercuri, a pus în aplicare hotărârea Consiliului de Administraţie, care prevede încetarea contractului de director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport (DEIS) al Rodicăi Culcer.

„Eu mi-am păstrat rezervele faţă de legalitatea hotărârii luate marţi de Consiliul de Administraţie şi am cerut în cursul zilei de astăzi mai multe opinii. Dar eu sunt obligat să pun în aplicare hotărârea Consliliului de Administraţie”, a declarat Alexandru Lăzescu.

Anca Lăzărescu va ocupa interimar conducerea DEIS până la ocuparea prin concurs a postului de director al acestei direcţii. „Concursul va fi anunţat zilele următoare”, a mai spus Alexandru Lăzescu.

Rodica Culcer a împlinit vârsta legală de pensionare pe 30 mai 2011, iar contractul acesteia cu TVR a fost valabil până la 30 iunie 2011. Rodica Culcer a depus, pe 29 iunie, o cerere de reangajare prin cumul cu pensia, care i-a fost aprobată de conducerea TVR, iar de la 1 iulie ea a fost reîncadrată pe un post de execuţie, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile de director al Ştirilor TVR, până la ocuparea prin concurs a acestui post.

Te-ar mai putea interesa și
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. În București situația este cea mai gravă, numărul accidentelor din......
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Ungaria vrea prelungirea scutirii care îi permite să folosească petrol și gaze rusești
Guvernul premierului ungar Peter Magyar încearcă să prelungească scutirea de un an de la sancțiunile SUA privind utilizarea ...