Ancheta Comisiei Europene pe piaţa gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria – surse

Direcţia Generală de Concurenţă (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene a declanşat investigaţia pe piaţa gazelor din România în urma unei plângeri depuse de o companie din Ungaria, au declarat, pentru Agerpres, surse din sectorul energetic.
Economica.net - J, 07 iul. 2016, 10:37
Ancheta Comisiei Europene pe piaţa gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria - surse

‘Comisia Europeană este foarte pornită împotriva Transgaz pentru faptul că, de mai mulţi ani, a tot tergiversat investiţia prin care să poată fi posibil exportul de gaze din România spre Ungaria (prin conducta Arad-Szeged – n.r.). Ancheta a pornit de la o plângere din Ungaria privind faptul că România nu exportă spre această ţară gazele ieftine pe care le produce, ceea ce ar însemna blocarea circulaţiei mărfurilor în interiorul spaţiului comunitar’, au spus sursele menţionate.

În acest moment, prin conducta Arad-Szeged nu se pot realiza decât importuri de gaze din Ungaria spre România. Transgaz are în plan derularea unor investiţii în urma cărora condiţiile tehnice să poată permite tranzitul gazelor în ambele sensuri pe acest gazoduct.

Pe data de 6 iunie, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înţeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.

‘Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (Articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE’, se arată în într-un comunicat al Comisiei Europene, remis pe data de 7 iunie.

Comisia Europeană precizează că aceste inspecţii neanunţate reprezintă un pas preliminar într-o investigaţie. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecţii nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurenţial şi nici nu afectează rezultatul investigaţiei, se mai arată în comunicat. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor şi utilizarea dreptului la apărare.

În urma declanşării acestei anchete, Romgaz şi Transgaz au demarat proceduri de achiziţie de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică în cadrul investigaţiei.

‘Inspecţia inopinată a Direcţiei Concurenţă a Comisiei Europene s-a desfăşurat în perioada 06.06.2016 – 09.06.2016 la sediile situate în Mediaş şi Bucureşti, iar, la data de 09.06.2016 la încheierea inspecţiei la faţa locului, inspectorii UE au selectat date/documente stocate pe 3 DVD-uri, din care un DVD a fost lăsat la sediul societăţii, şi s-a semnat lista datelor selectate cu relevanţă pentru inspectorii UE raportat la obiectul acţiunii de inspecţie’, se arată într-un document explicativ privind convocatorul Trangaz pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 1 august.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...