Anchetă la cabinetele stomatologice a Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înţelegere de preţ şi de a nu-şi racola angajaţii, strângând o serie de probe în acest sens, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al autorităţii de concurenţă, Daniela Bădilă.
AGERPRES - mie, 19 mart. 2025, 14:17
Anchetă la cabinetele stomatologice a Consiliului Concurenţei

„Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor stomatologice având ca obiect o posibilă înţelegere de preţ şi o posibilă înţelegere de a nu-şi racola angajaţii. La nivel naţional, investigaţia este de abia declanşată şi operează prezumţia de nevinovăţie. Noi căutăm să strângem probe să vedem dacă, în mod concret, este vorba de o prevedere introdusă în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor Stomatologi, prin care s-ar impune un nivel de preţ minim al tarifelor pe care aceştia să le practice. Dacă această prevedere a fost implementată, vom vedea pe parcursul derulării investigaţiei”, a precizat directorul general al Consiliului Concurenţei, scrie Agerpres.

Autoritatea de concurenţă a declanşat, la finalul lunii ianuarie, o investigaţie privind posibila încălcare a legislaţiei din domeniul concurenţei de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

În cadrul investigaţiei, au fost efectuate inspecţii inopinate la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi la sediul Colegiului Medicilor Stomatologi Iaşi.

„Autoritatea de concurenţă deţine indicii conform cărora Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate de membrii săi. De asemenea, Consiliul Concurenţei are suspiciuni că prin intermediul Colegiului s-ar fi introdus unele restricţii privind recrutarea personalului de la un cabinet stomatologic la altul, cu scopul de a-şi împărţi piaţa forţei de muncă specializată în domeniul stomatologic şi de a impune un nivel minim al drepturilor salariale. Această practică, denumită ‘no-poach’, prin care nu se contactează, nu se recrutează şi nu se angajează persoane care lucrează şi/sau au lucrat la vreunul dintre cabinetele stomatologice concurente, elimină concurenţa reală de pe piaţă pentru atragerea angajaţilor, scăzând mobilitatea forţei de muncă, chiar ţinând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecinţă menţinerea salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real”, menţionează Consiliul Concurenţei.

În plus, există indicii conform cărora Colegiul Stomatologilor din România a impus cabinetelor stomatologice restricţii privind acordarea de reduceri sau de alte avantaje materiale/facilităţi pentru atragerea sau fidelizarea pacienţilor.

„Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor şi practici concertate, care împiedică, restrâng ori denaturează concurenţa pe piaţa românească prin stabilirea preţurilor sau orice alte condiţii de tranzacţionare. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor”, preciza instituţia.

Daniela Bădilă a participat, miercuri, la prima ediţie a Forumului de concurenţă, francize şi antreprenoriat, organizată de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv cu sprijinul Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...