Anchetă penală împotriva preşedintelui Germaniei?

Percheziţie la palatul prezidenţial german. Presiunea exercitată asupra şefului de stat al Republicii Federale a luat amploare.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 21:03

Christian Wulff continuă să fie criticat pentru măruntele avantaje materiale, personale, pe care şi le-a asigurat în epoca în care era premierul landului Saxonia Inferioară, ca şi pentru tentativele sale de intimidare a presei, în legătură cu investigarea acestor acuze.

Între timp însă nu se mai exclude posibilitatea ca autorităţile să deschidă o anchetă penală împotriva şefului statului german.

Deşi a refuzat categoric să-şi dea demisia, preşedintele Germaniei, Christian Wulff, se află în continuare şi în colimatorul presei germane, care, în cvasitotalitatea ei, refuză să-l ierte.

Presiunea s-a accentuat după ce, fapt fără precedent în istoria Republicii Federale, procuratura s-a prezentat cu un mandat de percheziţie la palatul prezidenţial.

Procurorii au vrut să ştie ce se ascunde în biroul fostului strateg şi purtător de cuvânt al preşedintelui, Olaf Glaeseker. Acuzat de luare de mită, Glaeseker face obiectul unui dosar de urmărire penală pentru beneficiile pe care şi le-a asigurat de pe urma organizării unor petreceri mamut, menite să promoveze afacerile patronilor unor întreprinderi din landurile Saxonia Inferioară şi Baden Württemberg.

Preşedintele l-a demis în decembrie pe Glaeseker, fără să lămurească însă motivele acestei demiteri cu totul surprinzătoare, ştiut fiind că Wulff şi purtătorul său de cuvânt au fost, ani la rând, nedespărţiţi. Glaeseker e considerat arhitectul fulminantei cariere a lui Wulff, relateaza Deutsche Welle.

Or, după debarcarea sa, Glaeseker a încercat la un moment dat să se întoarcă la biroul său din palatul prezidenţial. Tentativa a eşuat fiindcă nu i s-a permis să pătrundă în fostul său oficiu. Cu zece zile în urmă, procuratura percheziţionase alte încăperi şi locuinţe aparţinându-i lui Glaesker şi managerului Manfred Schmidt, organizatorul reuniunilor în legătură cu care e investigat Glaesker.

Pentru Germania, o ţară în care autorităţile, rangul, poziţia şi ierarhiile precum şi respectul faţă de ele şi faţă de lideri deţin o pondere incomparabil mai mare decât în alte state, investigaţiile declanşate de procuratură în preajma preşedintelui sunt cu totul remarcabile.

Mai mult decât atât. Potrivit unor surse, în genere bine informate, de la Hanovra, nu e deloc exclus ca procuratura să deschidă o anchetă penală şi împotriva şefului statului. Şi acest demers ar fi fără precedent.

Partea proastă a întregii afaceri rezidă, evident, în erodarea galopantă a autorităţii morale a preşedintelui. Cea bună constă în faptul că Germania, care a preluat conducerea Europei, demonstrează că este totuşi un stat de drept şi o democraţie autentică, iar nu o simplă republică bananieră.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu se pregăteşte pentru a fi propus pentru funcţia de premier. Ce spune şeful PSD despre negocierile cu partidele pentru formarea unui nou guvern
Grindeanu se pregăteşte pentru a fi propus pentru funcţia de premier. Ce spune şeful PSD despre negocierile cu partidele ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reşiţa, că în cazul în care va fi nominalizat de preşedintele României pentru funcţia de prim-ministru, va discuta cu toate partidele......
„Şaorma de mers la sală” – Primul festival dedicat șaormei din România: mâine începe “Șaorma Fest”, în București. Unde are loc și ce găsiți la festival
„Şaorma de mers la sală” – Primul festival dedicat șaormei din România: mâine începe “Șaorma Fest”, ...
Bucureștiul găzduiește un eveniment în premieră națională: Shaorma Fest, primul festival din România dedicat exclusiv ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan, întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan la Cotroceni
Premierul desemnat Siegfried Mureşan, întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan la Cotroceni
Premierul desemnat Siegfried Mureşan va avea vineri o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan, transmite Administraţia ...
ULTIMA ORĂ. Primele concluzii de la S&P, vești bune: Indicatorii nu impun scăderea ratingului. Ce măsuri va trebui să ia guvernul la schimb
ULTIMA ORĂ. Primele concluzii de la S&P, vești bune: Indicatorii nu impun scăderea ratingului. Ce măsuri va trebui ...
După prima zi de discuții dintre reprezentanții executivului, BNR și  Ministerul Finanțelor, concluzia S&P este că ...