Anchetă şi arestări în Turcia şi percheziţii în Japonia, după fuga fostului director al Renault-Nissan

Autorităţile turce au arestat joi mai multe persoane suspectate că l-au ajutat pe fostul director al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, să ajungă în Liban din Istanbul, după fuga sa din Japonia unde îl aştepta un proces, relatează media, citate de AFP.
Economica.net - J, 02 ian. 2020, 13:55
Anchetă şi arestări în Turcia şi percheziţii în Japonia, după fuga fostului director al Renault-Nissan

Conform agenţiei de presă DHA, poliţia a reţinut şapte persoane, printre care patru piloţi, suspectate că l-au ajutat pe Ghosn să ajungă în Liban de pe un aeroport din Istanbul, unde a aterizat venind din Japonia.

Ministerul de Interne de la Ankara a deschis o anchetă pentru a stabili condiţiile în care Ghosn a putut tranzita metropola turcă, a relatat postul de ştiri NTV.

Fuga lui Ghosn din Japonia, unde este acuzat de nereguli financiare şi unde era în arest la domiciliu după ce a stat 130 de zile în detenţie, reprezintă o întorsătură spectaculoasă într-un caz ieşit din comun care a dus la căderea unuia dintre cei mai puternici directori din industria auto.

Pentru fuga sa, Ghosn este suspectat că a luat un avion privat de pe aeroportul din Kansai, din vestul Japoniei. Un avion de acest fel a decolat la 29 decembrie, ora locală 23.00, de pe respectivul aeroport cu direcţia Istanbul, au relatat media japoneze.

Conform cotidianului turc Hürriyet, Ghosn este suspectat că a aterizat pe aeroportul Atatürk, în prezent închis pentru zborurile comerciale însă folosit în continuare pentru avioane private, de unde a plecat spre Liban la scurt timp, la bordul unui avion privat.

Tot joi a a avut loc o percheziţie la domiciliul provizoriu al lui Ghosn din Tokyo. El este suspectat de procurorii japonezi că şi-a folosit la sosire un al doilea paşaport francez pe care îl avea asupra sa.

Fostul director al Renault-Nissan se află de luni la Beirut, de unde a emis un comunicat. O conferinţă de presă urmează să aibă loc în zilele următoare în capitala libaneză, a confirmat joi pentru AFP echipa de comunicare a fostului magnat din domeniul auto.

Circumstanţele plecării sale neaşteptate sunt încă neclare, iar procuratura din Tokyo vrea să analizeze toate datele disponibile, printre care şi imagini de la camera de supraveghere plasată la intrarea în domiciliul său şi de la camerele de supraveghere din cartierul său, conform unor informaţii livrate către media locale de către „persoane având legătură cu ancheta”.

Carlos Ghosn, care deţine trei naţionalităţi – franceză, braziliană şi libaneză -, nu va fi extrădat dacă va ajunge în Franţa, pentru că Franţa nu îşi extrădează „niciodată” cetăţenii, a afirmat de asemenea joi secretarul de stat francez al Economiei, Agnes Pannier-Runacher, la postul BFMTV.

De asemenea, o sursă apropiată de dosar a confirmat joi pentru AFP că Ghosn nu avea doar unul, ci două paşapoarte franceze, dintre care unul asupra sa la momentul plecării.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...