ANCOM a emis noi licenţe pentru Vodafone, Digi şi Telekom Romania Mobile Communications

ANCOM a emis noi licenţe pentru companiile Vodafone Romania, Digi Romania şi Telekom Romania Mobile Communications, după ce acestea au primit acordul prealabil al Autorităţii pentru cesiunea şi închirierea unor drepturi de utilizare a frecvenţelor radio, precum şi pentru utilizarea temporară în comun a unor subbenzi de frecvenţe.
AGERPRES - mie, 08 oct. 2025, 14:59
ANCOM a emis noi licenţe pentru Vodafone, Digi şi Telekom Romania Mobile Communications

Potrivit unui comunicat al Autorităţii de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor, modificarea licenţelor vine ca urmare a finalizării tranzacţiei prin care Vodafone Romania S.A. dobândeşte controlul unic asupra Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi Romania controlul unic asupra unor active ale Telekom Romania Mobile Communications (o parte din turnurile, infrastructura şi echipamentele acestuia), precum şi întreaga activitate de furnizare de servicii de telefonie mobilă pre-paid, scrie Agerpres.

„Tranzacţia a fost autorizată cu condiţii de Consiliul Concurenţei în data de 25 iulie 2025, iar ANCOM a sprijinit Consiliul în procesul de analiză a acestei tranzacţii, pentru asigurarea celor mai bune rezultate pentru piaţa şi pentru utilizatori şi companii. ANCOM a modificat licenţele celor trei operatori ca urmare a operaţiunilor de cesionare, utilizare temporară în comun şi închiriere a resurselor spectrale, în conformitate cu prevederile legale, având în vedere şi acordurile încheiate de aceştia. Licenţele de utilizare a frecvenţelor sunt valabile până la data de 5 aprilie 2029, respectiv 31 decembrie 2031”, se arată în comunicat.

Astfel, Telekom Romania Mobile Communications a cesionat către Digi Romania drepturile de utilizare pentru următoarele subbenzi de frecvenţe radio pe care le deţinea în benzile de 900 MHz, 1800 MHz, 2100 MHz şi 2600 MHz: 895-900/940-945 MHz, 1770-1785/1865-1880 MHz, 1940-1950 MHz/2130-2140 MHz şi 2500-2510/2620-2630 MHz.

În urma acestor modificări ale licenţelor, Telekom Romania Mobile Communications va păstra obligaţiile de acoperire aferente spectrului rămas în licenţele de utilizare a frecvenţelor sale, în timp ce Digi Romania va prelua obligaţiile de acoperire asociate noilor deţineri de resurse de spectru radio, precizează ANCOM.

Totodată, utilizarea temporară în comun a unora dintre blocurile de frecvenţe radio pe care le deţin a fost aprobată de ANCOM pentru o perioadă scurtă (1-2 luni), în scopul rearanjării în bandă a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio, astfel încât Vodafone Romania împreună cu Telekom Romania Mobile Communications să deţină alocări de spectru continuu, pentru creşterea eficienţei tehnice a utilizării resurselor de spectru radio alocate.

„În conformitate cu competenţele legale ale ANCOM privind administrarea şi supravegherea utilizării resurselor de frecvenţe, pentru a garanta continuitatea serviciilor furnizate utilizatorilor finali, raportat la necesitatea derulării unor operaţiuni tehnice inerente funcţionării corespunzătoare a reţelelor proprii ca urmare a operaţiunilor de cesionare a blocurilor de spectru de frecvenţe radio indicate (ex. reconfigurare echipamente de reţea, implementare graduală/zonală etc.), ANCOM a aprobat închirierea pentru perioade limitate a anumitor resurse spectrale. Totodată, ANCOM a aprobat închirierea de către Digi Romania de la Telekom Romania Mobile Communications a drepturilor de utilizare pentru 2×2 MHz (893-895 MHz/938-940 MHz) din cadrul blocului de frecvenţe de 2×5 MHz ce va fi deţinut în continuare de Telekom în banda de 900 MHz, pentru perioada 1 decembrie 2025 – 5 aprilie 2029, în baza Contractului de închiriere frecvenţe radio încheiat între părţi”, se mai precizează în documentul citat.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice, servicii poştale şi servicii digitale în contextul tranziţiei la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare şi reglementare aflate la dispoziţia Autorităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare a combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de......
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
Cătălin Horomnea, CEO și fondator Glas Expert, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Oscarul designului de produs. ...
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Se închide circulația pe aproximativ 17 kilometri ai Autostrăzii A10, Sebeș – Turda, Calea 1 (sensul de deplasare Unirea ...
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este "de o importanţă critică" ca summitul NATO care începe ...