ANCOM: Alte două multiplexuri de televiziune digitală terestră au fost adjudecate prin licitaţie

Economica.net
20 02. 2017
tv_remote_control_07487400_34516100

Astfel, M Plus Investment SRL, cu sediul social în Iaşi, şi-a adjudecat multiplexul local din localitate pentru care va achita o taxă de licenţă în valoare de 8.000 de euro, iar Nova Media SRL, cu sediul social în Timişoara, a câştigat un multiplex local pentru Timişoara, suma ce urmează a fi achitată fiind, de asemenea, 8.000 de euro.

Taxele de licenţă, a căror valoare cumulată se ridică la 16.000 euro, urmează a fi achitate către bugetul de stat în termen de cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării rezultatelor.

Taxa minimă de licenţă, care reprezintă preţul de pornire în cadrul licitaţiei pentru fiecare dintre cele două multiplexuri naţionale, este de 300.000 de euro, iar pentru multiplexurile regionale şi locale aceasta variază între 1.000 de euro pentru un multiplex alocat la nivelul unei localităţi care nu este reşedinţă de judeţ şi 10.000 euro. Taxele de licenţă au fost stabilite de Guvern în luna februarie 2014.

Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani. Câştigătorii pot lansa serviciile imediat după obţinerea licenţei din partea ANCOM şi vor avea obligaţia de a pune în funcţiune 36 de emiţătoare în termen de 2 ani de la obţinerea licenţei pentru multiplexurile naţionale, respectiv un emiţător în termen de 1 an pentru multiplexurile regionale sau locale.

În urma celor trei licitaţii organizate până în prezent, au fost alocate trei multiplexuri naţionale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA, compania câştigând multiplexul acordat condiţionat ‘free to air’ şi alte două multiplexuri din banda UHF. De asemenea, au fost alocate 12 multiplexuri regionale şi un multiplex local.

Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.

Prin intermediul fiecărui multiplex naţional se pot furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii ţări, în timp ce multiplexurile regionale şi locale vor acoperi fiecare câte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un judeţ, respectiv o localitate.