ANCOM: Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face la furnizorul la care solicitantul a intenţionat să se porteze

Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face doar la furnizorul la care solicitantul a intenţionat să se porteze, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul stabilit pentru realizarea portării, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
AGERPRES - J, 02 sept. 2021, 15:27
ANCOM: Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face la furnizorul la care solicitantul a intenţionat să se porteze

„Anularea portării se face printr-o cerere, care trebuie depusă, preferabil, la reprezentanţa operatorului unde a fost solicitată iniţial portarea. Dacă utilizatorul doreşte să solicite anularea procesului de portare, trebuie să ţină cont de faptul că are la dispoziţie o perioadă foarte scurtă”, se menţionează în comunicat.

Totodată, cererea trebuie depusă cel mai târziu cu 24 de ore înaintea momentului convenit pentru realizarea portării. În cazul depăşirii acestui termen, portarea numărului va fi finalizată.

Potrivit sursei citate, întreaga perioadă de portare este, în condiţii normale, de trei zile lucrătoare. În cazul în care momentul iniţial convenit pentru portare este într-o zi de luni, iar intervalul orar transmis de furnizorul acceptor este luni dimineaţa, cererea trebuie depusă până cel târziu joi seara (din săptămâna anterioară), iar dacă intervalul orar este în a doua parte a zilei, cererea trebuie depusă până cel târziu vineri în prima parte zilei.

Reprezentanţii ANCOM susţin că formularul tip, care trebuie completat pentru a iniţia anularea portării, poate fi obţinut de la furnizorul acceptor (noul furnizor), fiind disponibil şi pe pagina de internet a acestuia.

Totodată, pe parcursul procesului de portare, furnizorul în reţeaua căruia se doreşte portarea poate aloca utilizatorului un număr de telefon provizoriu, pentru ca acesta să beneficieze deja de noua ofertă. Furnizorul acceptor trebuie, însă, să asigure şi posibilitatea portării unui număr de telefon fără alocarea unui număr provizoriu.

„Dacă acceptă numărul provizoriu, la depunerea cererii de portare utilizatorul are două opţiuni în cazul în care portarea nu se finalizează: să continue relaţia contractuală cu furnizorul acceptor care îi va furniza servicii prin intermediul numărului provizoriu (adică să aibă un contract şi cu acest furnizor) sau să renunţe la numărul provizoriu şi implicit la contractul aferent acestuia”, se mai spune în comunicat.

Potrivit ANCOM, furnizorul acceptor are obligaţia să informeze utilizatorii despre aceste opţiuni.

Pe de altă parte, operatorii de telefonie trebuie să ofere utilizatorilor, gratuit, toate informaţiile legate de procesul de portare, inclusiv prin intermediul serviciului de relaţii cu clienţii şi pe pagina proprie de internet. În acelaşi timp, operatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia utilizatorilor, în cadrul oficiilor comerciale, formularele necesare portării, precum şi procedura de depunere, de validare şi de anulare a cererii de portare.

În cursul anului 2020, Autoritatea a primit în total 144 de petiţii privind procesul de portare, din care 34 s-au referit la anularea procesului de portare şi 12 la alocarea numerelor de telefon provizorii. În prima jumătate a acestui an, au fost primite 78 de petiţii, din care 22 au avut ca subiect anularea portării şi 3 alocarea de numere provizorii.

ANCOM recomandă utilizatorilor să analizeze cu atenţie contractele pe care le semnează, acordând o atenţie sporită documentelor destinate procesului de portare, în special secţiunii referitoare la alocarea numărului provizoriu, şi, nu în ultimul rând, să ceară de la furnizorul acceptor exemplarele documentelor semnate (cereri de portare, de anulare, contracte etc.) şi să le păstreze.

Conform reprezentanţilor ANCOM, utilizatorul poate face o sesizare la operatorul acceptor (care este responsabil de realizarea portării) în cazul în care întâmpină dificultăţi pe parcursul procesului de portare, dar se poate adresa şi la ANCOM.

Totodată, Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii.

„Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet”, se mai precizează în comunicat.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...