ANCOM avertizează călătorii cu avionul sau nave maritime cu privire la riscurile conectării la rețele non-terestre prin satelit, acestea fiind scumpe

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor care călătoresc cu avionul sau pe nave maritime cu privire la riscurile conectării la rețele non-terestre prin satelit, care nu sunt reglementate, aceste servicii fiind, de regulă, costisitoare, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 iul. 2025, 12:40
ANCOM avertizează călătorii cu avionul sau nave maritime cu privire la riscurile conectării la rețele non-terestre prin satelit, acestea fiind scumpe

„Rețelele non-terestre nu sunt incluse în tarifele UE de roaming. Chiar dacă utilizatorul se află în Spațiul Economic European, normele UE privind Roam like at home nu se aplică în cazul conectării la rețelele mobile non-terestre prin satelit. De obicei, atunci când utilizatorul se află pe o navă care navighează în ape deschise sau când călătorește cu avionul, există și riscul de conectare accidentală la o rețea non-terestră. Aceste rețele nu sunt reglementate și pot genera costuri foarte mari, chiar și pentru o utilizare scurtă”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

Dacă terminalul rămâne conectat la o rețea mobilă terestră (de exemplu pe râuri, fluvii, lacuri sau de-a lungul coastei), utilizatorul beneficiază în continuare de Roam like at home.

În acest context, ANCOM atenționează că rețelele non-terestre (prin satelit, la bordul avioanelor sau navelor) nu sunt acoperite de sistemul de tarifare Roam like at home. Aceste servicii sunt costisitoare și pot fi activate fără intervenția utilizatorului, dacă telefonul este setat să se conecteze automat la rețelele disponibile. Utilizatorul trebuie să verifice întotdeauna rețeaua la care este conectat și să ia măsuri preventive pentru a evita surprizele neplăcute.

În cazul în care utilizatorul se conectează la o astfel de rețea, furnizorul este obligat să trimită un SMS de avertizare cu detalii despre tarife.

„La atingerea pragurilor financiare în valoare de 50 de euro (fără TVA) și 100 de euro (fără TVA) pentru serviciile de date utilizate în roaming, chiar și prin conectarea la o rețea mobilă non-terestră prin satelit, furnizorul trebuie să notifice utilizatorul și să îi ceară acordul pentru continuarea furnizării serviciilor”, menționează ANCOM.

Utilizatorul se poate proteja prin activarea modului avion în timpul zborului sau pe mare; dezactivarea roamingului de date din setările telefonului; dezactivarea serviciului de roaming prin satelit dacă furnizorul oferă această opțiune; atenție sporită mesajelor de avertizare primite de la operator.

Dacă utilizatorii au o nemulțumire în legătură cu serviciul de roaming, trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului. În cazul în care furnizorul nu a rezolvat problema sesizată, utilizatorii se pot adresa ANCOM.

InfoCentru ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune), serviciile poștale și serviciile digitale, pentru a-i sprijini în alegerea și folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming.

În plus, utilizatorii pot găsi ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

ANCOM este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivității ultrarapide.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice......
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia a plasat luni pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b, a anunţat Ministerul Apărării ...
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Fondul de investiții românesc Underline Ventures a investit 2,7 milioane de dolari într-un startup ucrainean de AI fizică
Embedd, startup-ul care dezvoltă infrastructură pentru inteligență artificială fizică (physical AI), a atras 2,7 milioane ...