ANCOM: Legea privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice intră în vigoare din 28 iulie

Economica.net
26 07. 2016
wireless_7656787654_45589700

Legea va intra în vigoare la data de 28 iulie 2016, în condiţiile în care pe data de 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial.

Acest act normativ instituie reguli noi pentru asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurii fizice, pentru planificarea şi coordonarea lucrărilor de construcţii civile, dar şi pentru autorizarea construirii reţelelor de comunicaţii electronice şi a infrastructurilor asociate acestora. Noua lege preia o parte din prevederile deja existente în Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii, pe care o abrogă parţial, şi asigură totodată transpunerea în legislaţia internă a prevederilor Directivei 2014/61/UE, precizează ANCOM într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

‘Legea stabileşte condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea realizării lucrărilor de construire a reţelelor de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură fizică asociate acestora, accesul la infrastructura fizică a operatorilor de reţea (furnizori de utilităţi, infrastructura de transport a căilor ferate, drumuri etc.) şi construirea de reţele de comunicaţii electronice şi infrastructuri fizice asociate acestora’, se arată în comunicat.

Noul act normativ preia prevederile Legii nr. 154/2012 prin care au fost stabilite proceduri transparente şi nediscriminatorii de încheiere a contractelor de acces pe proprietatea publică (publicarea de către administratorii acestui tip de proprietate a condiţiilor în care se realizează accesul, inclusiv tarifele maxime percepute pentru exercitarea dreptului de acces) şi, în plus, prevede ca tarifele maxime de acces să fie stabilite de ANCOM pe baza unei metodologii detaliate în scopul asigurării unei uniformizări a acestora, dar şi pentru creşterea transparenţei şi a obiectivităţii privind modul în care au fost stabilite.

De asemenea, se elimină calificarea juridică a dreptului de acces ca drept de servitute, părţile fiind libere să aleagă forma juridică sub care acest drept se va exercita (de exemplu, dreptul de acces poate fi constituit şi exercitat în baza unui simplu contract de închiriere, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare).

În ceea ce priveşte accesul pe proprietatea privată, se menţine reglementarea procedurii de încheiere a contractelor de acces pe proprietatea privată, însă, pentru respectarea principiului nediscriminării, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea privată, la fel ca în cazul accesului pe proprietate publică, au acum obligaţia de a transmite ANCOM informaţii privind datele de identificare a imobilului care face obiectul dreptului de acces, preţul şi o copie a fiecărui contract de acces.

Tarifele maxime ce vor fi stabilite de ANCOM pentru accesul pe proprietatea publică vor avea un caracter orientativ în negocierea preţurilor pentru accesul pe, deasupra, în sau sub imobile proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, se reglementează accesul gratuit pe proprietatea privată atunci când aceasta are acelaşi titular cu imobilul ce urmează a fi conectat la reţeaua de comunicaţii electronice. Ca şi în cazul accesului pe proprietatea publică, se elimină calificarea juridică a dreptului de acces ca drept de servitute.

În ceea ce priveşte dreptul de acces la infrastructura fizică, se reglementează obligaţia operatorilor de reţea de a acorda acces la infrastructura pe care o deţin (stâlpi, piloni, conducte, canale, căi ferate, drumuri etc.), aceştia neputând refuza accesul decât din motive obiective şi temeinic justificate.

ANCOM va publica tarife orientative pentru accesul la anumite categorii de infrastructură fizică care vor constitui repere în negocierea contractelor de exercitare a dreptului de acces la infrastructura de către operatorii de reţele şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice. De asemenea, ANCOM va crea un punct de informare unic pentru informaţiile privind amplasarea, traseul, tipul şi utilizarea actuală a infrastructurii fizice.

Noi competenţe de soluţionare a litigiilor au fost stabilite în sarcina ANCOM, aceste litigii putând avea ca obiect acordarea accesului la infrastructura fizică, inclusiv la cea instalată în interiorul unei clădiri, furnizarea de informaţii privind amplasarea, traseul, tipul şi utilizarea infrastructurii fizice, efectuarea inspecţiilor elementelor de infrastructură.

Noua lege instituie şi anumite măsuri ce vizează coordonarea lucrărilor de construcţii civile, astfel că operatorii de reţea vor pune la dispoziţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice, prin intermediul unui punct de informare unic organizat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, informaţii privind lucrările de inginerie civilă proprii, ANCOM fiind însărcinată cu soluţionarea litigiilor privind furnizarea informaţiilor privind lucrările de inginerie civilă şi coordonarea lucrărilor.

Pentru a veni în sprijinul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, al autorităţilor publice locale, al proprietarilor de imobile, precum şi al deţinătorilor de elemente de infrastructură interesaţi, ANCOM va actualiza în perioada următoare secţiunea dedicată Legii infrastructurii pe site-ul său care conţine transpunerea normelor legislative într-un limbaj accesibil tuturor. Legea privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice este disponibilă integral pe site-ul Autorităţii.