ANCOM scade taxele, de la 5.647 euro/km/an la doar 282 euro, pentru companiile telecom care instalează rețele pe autostrăzi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/retele-telecom-autostrazi.webp)
Adoptarea deciziei reduce semnificativ, cu peste 90%, tarifele actuale. De exemplu, conform modelului de calcul publicat pe pagina de internet a ANCOM, aici, dacă în prezent, pentru autostrăzi, tariful pentru cablu subteran în lungul drumului, sub partea carosabilă este de 0,47 euro/m/lună, fără TVA, adică 5.647,06 euro/km/an fără TVA, tariful orientativ stabilit de ANCOM va fi de 0,02 euro/m/lună fără TVA, respectiv 282,91 euro/km/an fără TVA.
Pentru drumurile expres și drumurile naționale, tarifele orientative pentru cablul subteran în lungul drumului sub partea carosabilă conform modelului de calcul vor fi de 0,02 euro/m/lună fără TVA, respectiv 191,51 euro per km/an fără TVA.
”Aceste măsuri sunt menite să sprijine dezvoltarea rețelelor de comunicații de mare viteză și să reducă costurile de instalare a infrastructurii necesare în acest sector.
Tarifele orientative adoptate de ANCOM pentru accesul la infrastructura fizică rutieră deținută sau administrată de un operator de rețea sunt diferențiate în funcție de categoria de drum și zona de acces (zona de siguranță/ampriză-în afara părții carosabile/sub partea carosabilă).
Acestea au fost calculate luând în considerare costurile cu investițiile în infrastructură realizate de operatorul de rețea, costurile operaționale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice, precum și evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorilor de rețea și îmbunătățirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de rețele de comunicații electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii și operatorului de rețea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de rețea identificate”, arată sursa citată.
Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I și va intra în vigoare la data publicării.