Andy Warhol a redevenit Numărul 1 pe piaţa licitaţiilor mondiale de artă din 2012

Americanul Andy Warhol a redevenit în 2012 Numărul 1 în topul licitaţiilor mondiale de artă, depăşindu-l pe chinezul Zhang Daqian şi pe spaniolul Pablo Picasso, clasaţi pe locul al doilea, respectiv al treilea, a anunţat compania Artprice, citată de AFP.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 20:53
Andy Warhol a redevenit Numărul 1 pe piaţa licitaţiilor mondiale de artă din 2012

Cu vânzări cumulate de peste 329 de milioane de dolari (fără taxe), americanul Andy Warhol (1928-1987) a urcat din nou pe primul loc în acest top, o poziţie pe care a ocupat-o şi în 2007, dar pe care a pierdut-o ulterior, potrivit topului pe 2012 realizat de societatea franceză Artprice şi de noul ei aliat Artron de pe piaţa chineză.

Andy Warhol, clasat pe locul al treilea în topul din 2011, nu a stabilit un nou record în 2012. Însă piaţa de artă a fost „inundată” de Fundaţia Andy Warhol pentru arte vizuale, care a vândut prin intermediul casei de licitaţii Christie’s numeroase dintre operele pe care le avea în stoc.

Chinezul Zhang Daqian (1898-1983), Numărul 1 în 2011, ocupă poziţia a doua în 2012, cu vânzări globale de 287 de milioane de dolari. Însă această sumă totală cu care au fost achiziţionate operele sale a înregistrat o scădere considerabilă faţă de anii precedenţi.

Spaniolul Pablo Picasso (1881-1973), al patrulea în topul din 2011, a urcat pe locul al treilea în 2012, cu vânzări care au totalizat 286 milioane de dolari, această cifră fiind mai mică decât cea de anul trecut.

Chinezul Qi Baishi (1864-1957), numărul 2 în 2011, a pierdut două locuri şi ocupă poziţia a patra, cu vânzări globale de 270 de milioane de dolari.

Cu vânzări de 262 de milioane de dolari în sălile de licitaţii, germanul Gerhard Richter, născut în 1932, care era al optulea în topul din 2011, a urcat în anul 2012 pe locul al cincilea.

Chinezul Xu Beihong (1895-1953) este al şaselea, cu vânzări de 175,8 milioane de dolari, în scădere faţă de anii anteriori.

În schimb, preţurile pentru operele realizate de Li Keran (1907-1989), ocupantul locului al şaptelea cu un total de 166,8 milioane de dolari, au crescut. Opera sa „Mountains in Red” s-a vândut cu 44 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă de pe piaţa chineză din 2012.

Figură majoră a expresionismului abstract american, Mark Rothko (1903-1970) ocupă poziţia a opta cu vânzări totale de 166,7 milioane de dolari. Capodopera sa „Orange, Red, Yellow” s-a vândut cu 77,5 milioane de euro, un record de preţ pentru pictor.

Britanicul Francis Bacon (1909-1992) se află pe locul al nouălea cu vânzări totale de 153 milioane de dolari. El este urmat de chinezul Fu Baoshi (1904-1965) cu vânzări totale de 152,1 milioane de dolari.

Potrivit Artprice, piaţa mondială de artă a cunoscut un progres de 6,1% în 2012, graţie dinamismului pieţei de artă din New York. În schimb, China a înregistrat un recul al vânzărilor sale de opere de artă la licitaţii, dar deţine în continuare 41% din totalul pieţei mondiale.

După un salt de 21% în 2011, vânzările la licitaţiile publice de tablouri, sculpturi, desene, fotografii şi stampe au ajuns pe plan mondial la 12,27 miliarde de dolari în 2012, potrivit acestui bilanţ realizat în colaborare de Artprice şi Artron, denumit „Un dialog între Est şi Vest”.

China (inclusiv Hong Kong) a rămas de departe liderul mondial pe piaţa de artă în 2012, cu o cotă de piaţă de 41%, însă valoarea totală a vânzărilor la licitaţiile de artă a scăzut în raport cu 2011 şi s-a stabilizat la 5,07 miliarde de dolari.

Statele Unite, care îşi păstrează locul al doilea pe piaţa mondială de artă, a cunoscut o creştere a licitaţiilor cu 21%, valoarea operelor vândute ajungând la 3,34 miliarde de dolari. Ajutată de vitalitatea oraşului New York, care a realizat 95% din totalul vânzărilor de artă din această ţară, cota de piaţă deţinută de Statele Unite a crescut de la 23,5% în 2011 la 27% în 2012.

În schimb, piaţa de artă a scăzut în Europa, afectată fără îndoială de profunda criză economică.

Marea Britanie a rămas pe locul al treilea în topul mondial de artă, cu vânzări anuale de 2,17 miliarde de dolari (o scădere cu 2,9% în raport cu 2011). Cota de piaţă deţinută la nivel mondial de această ţară a scăzut puţin, ajungând la 18% în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul CFO al Trump Organization, Allen Weisselberg, a pledat vinovat cu privire la acuzațiile de evaziune fiscală
Fostul CFO al Trump Organization, Allen Weisselberg, a pledat vinovat cu privire la acuzațiile de evaziune fiscală
Fostul director financiar companiei Trump Organization, Allen Weisselberg, a pledat joi vinovat în procesul în care el şi respectiva companie sunt acuzaţi că au operat timp de 15 ani o schemă......
Erdogan avertizează asupra pericolului producerii unui nou Cernobîl la centrala nucleară de la Zaporojie
Erdogan avertizează asupra pericolului producerii unui nou Cernobîl la centrala nucleară de la Zaporojie
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat joi susţinerea Turciei pentru Ucraina şi s-a alarmat în privinţa pericolului ...
Ciucă: Am stabilit să majorăm salariile tuturor bugetarilor cu acel sfert din diferența prevăzută de Legea 153
Ciucă: Am stabilit să majorăm salariile tuturor bugetarilor cu acel sfert din diferența prevăzută de Legea 153
Coaliţia de guvernare a decis aplicarea unei măriri salariale pentru bugetari cu un sfert din diferenţa prevăzută de ...
USR cere din nou reducerea TVA la energie, după ce Germania a scăzut TVA-ul la gaze de la 19% la 7%
USR cere din nou reducerea TVA la energie, după ce Germania a scăzut TVA-ul la gaze de la 19% la 7%
Uniunea Salvați România îşi reiterează propunerea privind reducerea TVA la energie, după ce Germania a decis să micşoreze ...