Guvernul a rămas în urmă cu angajamentele față de FMI

Companiile de stat din domeniul transporturilor şi al administrării infrastructurii nu au luat nici măcar jumătate din măsurile pentru restructurare şi îmbunătăţire a situaţiei financiare prevăzute în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi al căror termen limită era luna iunie. 
Economica.net - S, 07 iul. 2012, 08:51
Guvernul a rămas în urmă cu angajamentele față de FMI

Cele mai multe dintre cele 56 de prevederi sunt legate de reducerea arieratelor, diminuarea costurilor şi majorarea veniturilor, trecerea la management privat, scoaterea la vânzare a unui pachet de acţiuni către un investitor strategic, scrie Ziarul Financiar.

De exemplu, CFR SA, compania care administrează căile ferate şi care are afaceri de 270 milioane de euro, trebuia să prezinte şi să implementeze până în iunie măsurile de reducere a costurilor şi de mărire a încasărilor, dar şi să identifice surse de finanţare pentru continuarea lucrărilor pe linia Râmnicu Vâlcea – Vâlcele. Pe de altă parte, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) ar fi trebuit să implementeze până în iunie două sisteme interne de management control până în iunie 2012. Nu există nicio infor­ma­ţie potrivit căreia compania a înde­plinit această prevedere. Cert este însă că a schimbat iar directorul general, la doar două săptămâni după numirea lui în funcţie.

În scrisoare apar şi prevederi ce ţin strict de administrarea companiilor. Practic, FMI trasează direcţii de dezvoltare chiar şi la nivel de micro­management al companiilor de stat. Una dintre acestea se referă la creşterea veniturilor cu 10% din chirii la CFR SA sau schimbarea programului de mers şi creşterea tarifelor, solicitări făcute către Metrorex.

Mai multe în Ziarul Financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul din România unde transportul de marfă a crescut cu 54% în iulie
Aeroportul din România unde transportul de marfă a crescut cu 54% în iulie
Transportul de marfă a crescut cu 54% în luna iulie pe Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav, anunță vineri reprezentanții săi, precizând că luna aceasta a fost cea mai bună din......
Avertisment de la DNSC cu privire la un pericol cibernetic tot mai frecvent. Hackerii folosesc ClickFix, o metodă prin care utilizatorii sunt convnși să ruleze comenzi dăunătoare pe propriile dispozitive
Avertisment de la DNSC cu privire la un pericol cibernetic tot mai frecvent. Hackerii folosesc ClickFix, o metodă prin care ...
Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix, o tehnică prin care utilizatorii sunt convinşi să ruleze comenzi ...
Portughezii de la Greenvolt Power au inaugurat o instalație BESS de 200 MW la Turośń Kościelna, unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Polonia
Portughezii de la Greenvolt Power au inaugurat o instalație BESS de 200 MW la Turośń Kościelna, unul dintre cele mai ...
Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group și unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă la ...
APIA plătește peste 155 de milioane de lei pentru motorina folosită de fermieri în primele trei luni din an. Instituția a început să vireze banii
APIA plătește peste 155 de milioane de lei pentru motorina folosită de fermieri în primele trei luni din an. Instituția ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plăţile aferente ajutorului de stat la motorina ...