Angajări pe salarii de 1.700 lei – 2.100 lei net lunar. Caută oameni care au cel puţin studii medii

Economica.net
18 09. 2016
angajari_2_65523100

Oferta de muncă disponibilă acum în România

O firmă angajează pe postul de operator asistenţă asigurări.
Candidatul potrivit pentru acest post are cel puţin studii medii, cel puţin şase luni experienţă într-un departament relaţii cu clienţii, cunoştinţe solide de engleză, ştie să lucreze la PC. 
Postul nu presupune activităţi de vânzare, ci doar consilierea clienţilor pentru rezolvarea sesizărilor acestora. 
Angajatorii oferă contracte pe perioadă nedeterminată, salarii cuprinse între 1.700 lei şi 2.100 lei net lunar, al 13-lea salariu şi abonament la servicii medicale.

Informaţii complete despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.

O companie multinaţională angajează coordonatori asistenţă asigurări.
Candidatul potrivit pentru acest post e cel puţin absolvent de studii medii, are cunoştinţe avansate de franceză şi cunoştinţe medii de engleză, ştie să lucreze la PC.
Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii nete lunare de 2.000 lei, bonuri de masă, bonusuri de performanţă şi abonamente medicale.

Amănunte despre aceste locuri de muncă găsiţi în acest link.

O firmă angajează mecanic secţie producţie.
Te califici pentru acest post dacă ai calificare de mecanic şi cel puţin un an experienţă într-un post similar. 
Candidatul ideal pentru acest post e o persoană muncitoare, atentă, responsabilă, cu bune abilităţi de comunicare şi relaţionare.
Angajatorii ofertează candidaţii cu salarii nete cuprinse între 1.800 lei şi 2.000 lei net lunar, orele suplimentare sunt plătite cu 200% peste tariful orar normal, bonuri de masă, transport, o masă caldă.

Detalii despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.