Angajaţi francezi, concediaţi după ce au refuzat transferul în România

Doisprezece salariaţi au fost concediaţi recent de o companie de marketing senzorial, Mood Media, din Franţa după ce au refuzat transferul în România, au anunţat surse concordante, citate de Le Figaro, în ediţia electronică.
Economica.net - vin, 22 iun. 2012, 05:53
Angajaţi francezi, concediaţi după ce au refuzat transferul în România

Nathalie Dussert, în vârstă de 48 de ani, angajată de 13 ani a acestei companii, a aflat, împreună cu alţi 11 colegi ai săi la 12 aprilie că postul său va fi transferat în România.

„Am fost concediată pe baza unui motiv personal, dar este vorba despre o concediere economică”, afirmă ea. „Am avut la dispoziţie 15 zile pentru a accepta sau a refuza. A trebuit să punem întrebările corect, pentru că ne-au spus că ne vom păstra salariul din Franţa dar, ajungând la faţa locului, ni s-a făcut un nou contract românesc cu 632 de euro pe lună, fără asigurare de sănătate”, a declarat ea. Dussert intenţionează să sesizeze justiţia în legătură cu acest caz.

Compania Mood Media, un grup mondial specializat în marketing senzorial, are 163 de salariaţi în Franţa. Directorul juridic al Mood Media, Bruno Besson, susţine că în cazul unui transfer de activitate, „legea obligă” la transferul automat al contractelor şi nu permite „concedierea din motive economice”. Dacă un salariat acceptă propunerea, el va câştiga „acelaşi salariu plătit de compania românească”, adaugă el.

Alain Hinot de la sindicatul CGT susţine că angajatorul a „vrut să evite un plan de salvare a locurilor de muncă, mai dificil”, prezentând situaţia ca pe un „pretins transfer” şi nu ca pe o delocalizare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...