Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022

Grupul Amazon, cel mai mare retailer online din lume, nu se aşteaptă ca angajaţii săi de tip corporate să revină la munca de la birou până la începutul anului următor, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui document intern consultat de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 05 aug. 2021, 20:43
Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022

Conform acestui document, Amazon a decis să prelungească perioada în care angajaţii pot lucra de acasă până la data de 3 ianuarie 2022, faţă de estimările anterioare care menţionau data de 7 septembrie 2021, pentru SUA şi alte ţări care nu au fost nominalizate.

„Pe măsură ce urmărim cu atenţie condiţiile locale care au legătură cu COVID-19, ne ajustăm recomandările cu privire la angajaţii corporate” se precizează în acest document intern.

Creşterea cazurilor de infecţie cu COVID-19, provocate de varianta Delta a virusului, a determinat deja o serie de mari companii să amâne planurile referitoare la revenirea la birouri a angajaţilor.

Săptămâna trecută, grupul Alphabet Inc. a anunţat că va prelungi programul de lucru de acasă până la data de 18 octombrie, Facebook Inc a informat că va cere angajaţilor de la birourile din SUA să se vaccineze, iar Twitter Inc a anunţat că va închide unele spaţii de lucru pe care le-a redeschis.

Amazon este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania. Tronsonul cu cel mai lung tunel ar putea avea autorizație de construire până la finalul anului
Autostrada A3 Transilvania. Tronsonul cu cel mai lung tunel ar putea avea autorizație de construire până la finalul anului
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) ar putea să emită până la finalul anului autorizație de construire pentru secțiunea Poarta Sălajului - Nușfalău (41 km) din Autostrada A3......
CGMB a votat noul regulament propus de Ciprian Ciucu pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Sunt prevăzute și amenzi mari
CGMB a votat noul regulament propus de Ciprian Ciucu pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Sunt prevăzute și ...
Noul regulament de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie (DDD) pentru Capitală, care prevede şi sancţiuni în cazul ...
Intesa Sanpaolo raportează rezultate record pentru primul semestru și revizuiește în creștere estimările pentru 2026
Intesa Sanpaolo raportează rezultate record pentru primul semestru și revizuiește în creștere estimările pentru 2026
Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo a înregistrat cel mai bun semestru din istoria sa, cu un profit net de 5,6 miliarde ...
Moscova l-a introdus pe miliardarul Pavel Durov, fondatorul Telegram, pe lista extremiștilor și teroriștilor. Rusia îl acuză că sprijină Ucraina în război
Moscova l-a introdus pe miliardarul Pavel Durov, fondatorul Telegram, pe lista extremiștilor și teroriștilor. Rusia îl ...
Autorităţile ruse l-au inclus joi pe Pavel Durov, fondatorul serviciului de mesagerie Telegram, în categoria extremiştilor ...