Angajaţii ANAF ar putea fi remuneraţi cu procent din încasări – Bădin, Deloitte

Autorităţile vor să remunereze personalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu o cotă din încasări şi este posibil să se ajungă în zona de forţare a textului legii sau la abuzuri, susţine Dan Bădin, partener coordonator servicii fiscale şi juridice la Deloitte România.
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 11:06
Angajaţii ANAF ar putea fi remuneraţi cu procent din încasări - Bădin, Deloitte

‘Propunerea (privind remunerarea personalului ANAF, n.r.) a mai fost la un moment dat, s-a scos, acum sunt discuţii să se reintroducă. Eu cred că o astfel de prevedere este discutabilă. Din moment ce toţi avem nişte obligaţii de serviciu pe care trebuie să le îndeplinim şi luăm un salariu, nu ar trebui să fim plătiţi altfel pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Trebuie văzut în modul în care este făcută legislaţia salarizării în domeniul public. O astfel de remunerare s-ar putea să ducă la nişte dezechilibre care nu cred că sunt neapărat acoperite de lege’, a declarat joi Dan Bădin.

Potrivit acestuia, din perspectiva contribuabilului, inspectorul fiscal ar trebui să fie neutru.

‘El este cel care vine şi verifică dacă legea a fost corect interpretată, deci vine în control. Dacă am greşit, se recalculează impozitul, trebuie să plătesc dobânzi, penalităţi şi aşa mai departe. Dacă, însă, acest inspector fiscal nu mai este neutru şi el doreşte să ia cât mai mulţi bani de la mine pentru că în funcţie de cât de mulţi bani ia, îşi va lua un comision? Noi credem că vom mai avea o abordare neutră a inspectorului fiscal? Nu vom ajunge în zona de forţare a textului legii, eventual chiar în zona de abuzuri, din cauza faptului că el va fi remunerat cu procent din încasările pe care le va avea?’, a mai arătat oficialul Deloitte.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...