Angajaţii din sistemul sanitar intră luni în grevă

Economica.net
23 11. 2013
salon_pacienti_bolnavi_spitalul_militar_rp_01_37648500
Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment luni, între orele 8,00 şi 10,00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, după întâlnirea cu conducerea Ministerului Sănătăţii pe tema contractului colectiv de muncă, informerază Agerpres.
 
‘Vom asigura urgenţele ca de obicei şi celelalte servicii care nu pun în pericol viaţa pacienţilor. Probabil între orele menţionate policlinicile vor fi închise, o să recomandăm oamenilor să aibă răbdare cu noi. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor, colegii mei au făcut notificare în toate spitalele. Acum se lucrează în echipe mixte între conducerea spitalelor şi colegii mei în aşa fel încât să nu periclităm sub nicio formă viaţa pacienţilor’, a precizat Sepi.
 
El a spus că majoritatea colegilor de sindicat sunt pregătiţi pentru această grevă. ‘Noi reprezentăm 110.000 de membri ai sindicatului, nu am o estimare a numărului de medici care vor participa, dar ştiu că sunt semnale pozitive că aceştia vor intra alături de noi’, a spus Sepi.
 
De asemenea, Marius Sepi a adăugat că Federaţia Sanitas este deschisă la orice negociere. ‘Din punctul nostru de vedere nu există nicio piedică. Suntem raţionali, nu am cerut nimic în plus decât doar ceea ce este în programul de guvernare pentru care USL-ul a fost votat, aşa că la orice oră telefoanele noastre sunt deschise’, a subliniat Marius Sepi. 
 
Cât priveşte discuţiile de sâmbătă cu conducerea Ministerului Sănătăţii, el a spus că s-a discutat numai despre procedurile privind contractul colectiv de muncă. ‘Astăzi am discutat de contractul colectiv de muncă, ca o minimă protecţie pentru salariaţii din sectorul sanitar, iar în perioada imediat următoare vor fi discuţii legate de celelalte componente ale revendicărilor: creşterea de venituri, statutul spitalelor, aprobarea memorandumului pentru deblocarea posturilor, deci sunt şi alte aspecte care nu au legătură cu tema zilei de astăzi’, a mai spus reprezentantul Sanitas. 
 
Federaţia SANITAS va păstra calendarul acţiunilor de protest care prevede o grevă de avertisment pe data de 25 noiembrie şi greva generală pe 28 noiembrie, a declarat joi seară, pentru AGERPRES, Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
 
‘Este important că am deblocat negocierile. Acest lucru reprezintă un pas bun în vederea unui dialog social eficient. Nu am stabilit nimic concret. Păstrăm în continuare calendarul acţiunilor de protest anunţat anterior’, a arătat Bărăscu.
 
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Sanitas, că greva anunţată pentru 28 noiembrie este ‘tot mai departe’.
 
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanţii federaţiei solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu.