Angajaţii Oil Terminal trimişi acasă o zi pe săptămână. Un om a intrat în greva foamei

Conducerea companiei a redus săptămâna de lucru la patru zile. Directorul spune despre grevistul foamei că este "un recidivist" care apelează la această metodă de câte ori nu-i convine câte ceva. Mai mulţi salariaţi îl acuză pe manager că vrea să scape de oamenii "incomozi" din sindicat.
Florin Cojocaru - vin, 17 feb. 2012, 12:05

Compania de stat Oil Terminal din Constanţa taie o o zi din săptămâna de lucru a angajaţilor cu reducerea corespunzătoare a salariului. Conducerea societăţii a luat această măsură pentru că afacerile sunt în cădere liberă. „Am avut 1,1 milioane de lei pierdere pe ianuarie şi 1,8 milioane de lei previzionată pe februarie. Activitatea este oricum mai slabă la început de an şi peste asta s-a suprapus criza şi viscolul. Am decis reducerea săptămânii de lucru la 4 zile timp de două luni. Legea ne permite să luăm astfel de măsuri în situaţii limită”, spune pentru RTV.NET Silviu Wagner, directorul Oil Terminal.

Din cauza reducerii salariului un angajat al companiei a intrat în greva foamei. Directorul Wagner spune despre grevistul Alexandru Brânzeu că este un recidivist care „una – două face greva foamei când nu-i convine ceva”. „Omul e la a patra tentativă de greva foamei. Spune că de ce i se scade lui salariul, de ce sunt mai multe maşini în curtea societăţii dacă e criză şi de ce nu se ia tuturor aceeaşi sumă. Am citat mot-a-mot din el”, arată Wagner.

Compania constănţeană are un contract colectiv de muncă foarte avantajos pentru salariaţi care prevede la disponibilizarea unui dintre ei plata unei sume compensatorii echivalente cu 1,5 salarii brute pentru fiecare an de vechime în societatea. Astfel, este foarte greu să se efectueze disponibilizări, chiar în situaţii economice dificile, singura soluţie fiind pensionările ori abaterile disciplinare grave, mai spune directorul. Pe lângă securitatea locului de muncă angajaţii Oil Terminal ar mai  beneficia şi de salarii bune, spune Wagner. Pentru a exemplifica, directorul companiei spune că măturătorul angajat să cureţe curtea sediului central primeşte 1.200 de lei lunar plus bonuri de masă.

Potrivit oficialului Oil Terminal, grevistul foamei este aţâţat de patru lideri de sindicat în frunte cu Gheorghe Aurel care „s-au gândit ei să mă demită”. Pe de altă parte, mai multe mail-uri venite pe adresa redacţiei din partea unor salariaţi nemulţumiţi susţin că directorul Wagner vrea să impună oamenii săi în sindicatul local.

Oil Terminal este cel mai mare operator portuar de ţiţei din reginea Mării Negre şi unu ldintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Sud-Est. Compania este deţinută majoritar de stat, prin Ministerul Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...