Angajaţii Oltchim protestează mâine la sediul Guvernului

Economica.net
08 04. 2013
guvern_palat_victoria_66658400_29915200_10639800_33035700

Protestul, organizat de Sindicatul Liber Oltchim, va avea loc între orele 11.00 şi 15.00, fiind aşteptaţi aproximativ 1.000 de angajaţi ai societăţii.

Sindicaliştii cer accesarea urgentă de către SC Oltchim a capitalului de lucru în sumă de 45 milioane de euro, necesar repunerii în funcţiune la 65 la sută din capacitatea instalaţiilor din activul Râmnicu Vâlcea, urmată de repornirea instalaţiilor Petrochimie Arpechim Piteşti, Monomer şi Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliştii solicită ca planul de reorganizare a companiei să includă cu prioritate funcţionarea Oltchim cu toate instalaţiile (inclusiv Petrochimie Piteşti, PVC şi Monomer), dar şi capitalizarea societăţii prin majorarea capitalului social, prin conversia creanţelor Electrica, AVAS, bănci în acţiuni.

Angajaţii de la Oltchim mai solicită ca salariile şi tichetele de masă restante ale salariaţilor să fie acordate până în 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Râmnicu Vâlcea şi Petrochimie Piteşti, să se facă din procedura de insolvenţă, împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, în iunie 2013. Sindicaliştii vor ca administratorii judiciari să găsească soluţii pentru menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii, în iunie 2013 şi să renuţe la şomajul tehnic şi concedierile colective atât timp cât nu este elaborat şi aprobat planul de reorganizare.

Protestatarii susţin că trebuie luată o decizie politică şi guvernamentală privind strategia de funcţionare a societăţii Oltchim, cu toate instalaţiile, de privatizare împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, stabilirea unei conduceri competente pentru rezolvarea problemelor economice, menţinerea liniştii sociale, respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă şi promovarea dialogului social de către administratorii judiciari.

Totodată, sindicaliştii solicită premierului o întâlnire de urgenţă, la care să participe toţi factorii politici şi decizionali, pentru a discuta punct cu punct revendicările.

Confederaţia „Cartel Alfa” consideră că o prioritate pentru Guvern trebuie să fie salvarea locurilor de muncă şi cere premierului şi Guvernului „să pună deasupra oricăror alte interese soarta oamenilor şi păstrarea locurilor de muncă”.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.