Angajaţii TAROM nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile nici cu bugetul de venituri şi cheltuieli propus în 2023 – sindicat

14 06. 2023
pasageri Tarom

„La solicitarea Sindicatului Unit TAROM (SUT), joi, 15 iunie, ora 10:00, are loc dezbaterea publica a bugetului de venituri şi cheltuieli al TAROM în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Solicitarea SUT este îndreptăţită ca urmare a lipsei de respect a acţionarului majoritar, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, faţă de membrii de sindicat şi angajaţii TAROM, care, deşi muncesc cu dedicaţie şi abnegaţie, asigură decolarea şi aterizarea în siguranţă a aeronavelor companiei naţionale, îmbarcă şi debarcă pasagerii, aplică măsuri de securitate pentru siguranţa operaţiunilor, nici prin bugetul de venituri şi cheltuieli propus pentru anul 2023 nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile, aşa cum cere SUT de mai bine de 2 ani. Ca exemplu, în bugetul 2022, la total cheltuieli cu personalul era prognozat un procent de 12,33%, iar bugetul pe 2023 creşte la cifra astronomica de 12,45%!!! Pe anul 2022, compania prognozase o creştere a bugetului de salarii cu 22% faţă de 2021, iar în forma de buget propusă pentru anul în curs 2023 creşterea cheltuielilor cu salariile este de 19,69% faţă de 2022. Dar ce sa vezi, în cei 19,69% avem şi creşterea datorată salariului minim (de la 2.750 la 3.000 lei), cât şi ajustările salariale obţinute de SUT pentru toţi angajaţii TAROM în 2022. Nouă ne mai rămâne ceva pentru salariile din 2023?”, spune SUT, într-un document citat de Agerpres.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii organizează joi întâlnirea de dezbatere publică privind proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrului transporturilor şi infrastructurii privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM ” SA.

Evenimentul va avea loc la ora 10:00, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.