Angela Merkel acuză Polonia și statele baltice că au blocat în 2021 o tentativă a UE de a negocia cu Putin viitorul Ucrainei

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii din Ungaria, că din teama că nu vor reuşi să ajungă la o poziţie comună faţă de Rusia, Polonia şi republicile baltice au blocat în 2021 o iniţiativă prin care UE urma să negocieze cu liderul rus Vladimir Putin viitorul Ucrainei, relatează luni agenșia spanilolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 oct. 2025, 18:06
Angela Merkel acuză Polonia și statele baltice că au blocat în 2021 o tentativă a UE de a negocia cu Putin viitorul Ucrainei

„În iunie 2021, am avut sentimentul că Acordurile de la Minsk (2014/2015) nu mai erau luate în serios de către Putin. De aceea, am dorit un nou format, pentru ca Uniunea Europeană să discute direct cu Putin (despre Ucraina)”, a declarat Merkel pentru canalul independent maghiar Partizan.

Acordurile de la Minsk „au adus liniştea” între 2015 şi 2021 şi i-au oferit Ucrainei oportunitatea „de a aduna forţe” şi de a deveni o „ţară diferită”, spune ea.

Referitor la ideea sa de creare a unui nou format de discuţii, „în care am fi putut vorbi direct cu el (Putin) în numele UE”, Merkel spune în interviu că iniţiativa sa „nu a fost susţinută de unii, în special de statele baltice, dar şi de Polonia, deoarece se temeau că nu vom avea o politică comună faţă de Rusia”, a afirmat fostul cancelar german.

„Opinia mea era că trebuia să lucrăm pentru a avea o politică comună. În orice caz, aceasta nu s-a întâmplat. Apoi, am demisionat din funcţie (în decembrie 2021) şi atunci a început agresiunea lui Putin”, a adăugat Merkel, referindu-se la invazia declanşată de Kremlin în februarie 2022.

Potrivit fostului cancelar, pandemia de COVID-19 a jucat un rol important în evoluţia crizei din Ucraina începând cu anul 2020.

„Este clar că coronavirusul a schimbat politica mondială. Pentru că nu ne mai puteam reuni. Putin nu a participat la summitul G20 din 2021 din cauza temerilor legate de pandemie. Or, dacă reuniunile nu sunt posibile, dacă diferenţele nu pot fi rezolvate faţă în faţă, atunci nu se poate ajunge nici la noi compromisuri”, a apreciat fostul cancelar (2005-2021).

„Videoconferinţele nu au fost suficiente pentru a compensa aceasta. Cred că, din păcate, pandemia a avut o influenţă. În rest, totul e speculaţie. Putin a invadat Ucraina, iar aceasta a schimbat situaţia noastră în Europa şi în lume”, a declarat Merkel.

„Pe de o parte, trebuie să fim puternici din punct de vedere militar, ceea ce Europa face, dar la fel ca în perioada Războiului Rece diplomaţia este întotdeauna necesară”, a afirmat ex-cancelarul conservator.

În finalul interviului, Angela Merkel declară că Rusia nu trebuie să câştige războiul, iar Ucraina trebuie să rămână un stat suveran şi liber.

Vizita sa în Ungaria a fost ocazionată de lansarea traducerii memoriilor sale în limba maghiară.

„Prin interviul ei nechibzuit, Angela Merkel a dovedit că este unul dintre politicienii germani care au făcut cel mai mult rău Europei în ultimul secol”, a reacţionat pe platforma X fostul premier polonez Mateusz Morawiecki la comentariile fostului cancelar german, potrivit Unian.

În Estonia, acuzaţiile lui Merkel au fost criticate de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din parlamentul de la Tallin, Marko Mihkelson, care a afirmat că declaraţiile acesteia „aruncă o umbră” asupra mandatului său de cancelar.

De altfel, ziarul Bild, care a publicat un articol critic în urma declaraţiilor lui Merkel despre „vinovăţia” Poloniei şi a statelor baltice, observă că fostul cancelar a omis să menţioneze faptul că agresiunea militară a Rusiei este în desfăşurare din 2014. Chiar şi în anii „liniştiţi” 2015-2021, Rusia şi rebelii separatişti pro-ruşi din „autoproclamatele republici” Doneţk şi Lugansk (est) au ucis sau rănit peste 5.000 de soldaţi ucraineni, fără a ţine socoteala victimelor din rândul populaţiei civile, care era supusă bombardamentelor de artilerie în zona liniei frontului, notează publicaţia ucraineană Dialog.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare a combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de......
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
Cătălin Horomnea, CEO și fondator Glas Expert, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Oscarul designului de produs. ...
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Se închide circulația pe aproximativ 17 kilometri ai Autostrăzii A10, Sebeș – Turda, Calea 1 (sensul de deplasare Unirea ...
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este "de o importanţă critică" ca summitul NATO care începe ...