Angela Merkel sprijină eforturile Bulgariei de a salva proiectul South Stream

Economica.net
15 12. 2014
southstream_54714800

În luna iunie, Bulgaria a anunţat suspendarea participării sale la proiect în urma presiunilor Uniunii Europene, care a cerut oprirea lucrărilor întrucât a apreciat că acordurile bilaterale semnate de Rusia cu unele dintre ţările pe teritoriul cărora urma să treacă gazoductul, respectiv Bulgaria, Ungaria şi Slovenia, încalcă legislaţia comunitară.

Drept urmare, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat pe 2 decembrie, în timpul unei vizite oficiale la Ankara, că ţara sa a renunţat la proiectul South Stream şi a acuzat Bulgaria de acest eşec.

‘Trebuie să examinăm toate aspectele legale ce privesc proiectul South Stream şi să le folosim pentru ca discuţiile cu Rusia să avanseze’, a declarat cancelarul german după întrevederea avută luni la Berlin cu premierul bulgar Boiko Borisov. ‘Numeroase contracte au fost deja convenite şi este important pentru ambele părţi să rămână parteneri de încredere’, a mai indicat Angela Merkel.

La rândul său, Borisov a declarat că ‘parteneriatul ruso-bulgar (în proiectul South Stream – n.red) trebuie să continue pe o bază legală, altfel ar fi o încălcarea a contractului’ semnat de Moscova şi Sofia în anul 2006.

După anunţul lui Putin, preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a cerut Uniunii Europene şi Rusiei să ajungă la un acord pentru ca gazoductul South Stream să fie totuşi realizat.

Bulgaria şi alte state dependente de gazele ruseşti, precum Serbia şi Ungaria, doresc salvarea proiectului South Stream, care le-ar garanta aprovizionarea cu gaze evitând teritoriul nesigur al Ucrainei.