Anghel, despre acciza la carburanţi: Suntem la pragul minim agreat de UE, nu cred că putem reduce din perspectivă legală

O reducere la jumătate a accizei la carburanţi nu cred că este posibilă, deoarece România se află, deja, la pragul minim agreat de Uniunea Europeană, consideră Daniel Anghel, partener şi liderul Departamentului de consultanţă fiscală şi juridică în cadrul PwC România.
AGERPRES - mie, 23 feb. 2022, 15:38
Anghel, despre acciza la carburanţi: Suntem la pragul minim agreat de UE, nu cred că putem reduce din perspectivă legală

„Referitor la reducerea cotei de TVA la alimente şi, în general, reducerile de cote de TVA, dacă în ceea ce priveşte cota la energie electrică lucrurile sunt destul de simple, adică e permisă de Directivă, în ceea ce priveşte reducerea cotei la alimente la zero, ştim foarte bine să Directiva nu permite cote mai mici de 5%. Au fost discuţii la finalul anului trecut în cadrul Ecofin şi atunci s-a stabilit că paradigma de stabilire a cotelor va avea o mai mare flexibilitate pentru guverne. Din această perspectivă s-a propus o reducere chiar mai mică de 5% la zero pentru şapte produse. Deci, urmează ca pe parcursul anului 2022, dar depinde foarte mult şi de deciziile care se vor lua la nivelul Uniunii Europene. Dacă aceste reduceri se vor regăsi în preţ este la latitudinea companiilor… De asemenea, chiar ieri am văzut o reducere la jumătate a accizei şi vă spun sincer că ar trebui să ne uităm mai întâi la reglementările europene pentru că suntem deja la pragul minim agreat de Uniunea Europeană şi nu cred că putem să reducem din perspectivă legală mai jos decât suntem acum”, a spus menţionat Daniel Anghel.

Coaliţia a validat, marţi, reducerea temporară, cu 50%, a accizei la carburanţi, măsură care ar scădea preţul la pompă imediat cu peste 1 leu, a anunţat, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a precizat sursa citată.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, liderul PNL, a declarat, luni, referindu-se la posibilitatea reducerii accizei pentru carburanţi, în condiţiile în care preţul la pompă a ajuns la 7 lei, că: „Aş putea-o lua în calcul, bineînţeles”.

„Toţi avem idei, soluţii, dar e bine să fie structurate. Guvernul are toate cifrele, ştie exact cât este execuţia bugetară, ştie exact cât poate să mai întindă, în ce direcţie. Apoi, trebuie prioritizat, ce putem face cu aceşti bani. Noi spunem că trebuie investiţi. Dacă este spaţiu fiscal să reducem şi acciza la carburanţi, să facem şi alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine. (…) Dacă oricum preţul nu scade, cererea există, s-ar putea să vedem că reducerea accizei nu se transferă într-un preţ mai scăzut. Aici e nevoie de experţi, să calculeze, să ne spună dacă se va materializa într-un preţ mai mic la pompă. M-am uitat dimineaţă pe preţul petrolului. (…) A crescut preţul barilului, urma să se vadă şi la pompă. Să vedem cum putem”, a afirmat Cîţu.

Potrivit liderului PNL, „cheia” pentru reducerea preţurilor este ca Banca centrală şi Ministerul Finanţelor „să lucreze împreună”.

Valoarea accizelor pentru acest an a fost publicată de Ministerul Finanţelor în luna decembrie a anului trecut. Astfel, la benzina cu plumb accizele au urcat la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri anul trecut, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei, iar la motorină accizele aplicabile în 2022 sunt de 1.734,66 lei/1.000 de litri faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri.

Potrivit Ministerului Finanţelor, accizele sunt actualizate cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...