ANM: Cod portocaliu de furtuni în aproape jumătate din ţară, până miercuri după-amiaza UPDATE

Economica.net
18 08. 2020
ploaie2_28694000

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 – 18:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 litri/mp şi, izolat, 30 – 40 litri/mp.

Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Totodată, în intervalul 18 august, ora 18:00 – 19 august, ora 13:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de furtuni în judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 – 70 litri/mp, scrie Agerpres. 

În acelaşi timp, va fi valabilă o avertizare Cod galben de vreme instabilă în zone din Maramureş, local în Oltenia, Transilvania şi vestul Moldovei. În aceste regiuni se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi, izolat, 40 – 50 litri/mp.

Judeţele aflate sub cele două avertizări sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

ANM precizează că, până joi seara, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor. 

Vreme caldă în Capitală, marţi şi miercuri; instabilitate atmosferică în orele serii

Regimul termic prognozat în Bucureşti, pentru următoarele două zile, va fi în general unul călduros, iar valorile termice maxime vor ajunge la 33 de grade Celsius, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres. 

Astfel, în intervalul 18 august, ora 10:00 – 19 august, ora 21:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, dar spre finalul intervalului va deveni instabilă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în după-amiaza şi în seara zilei de miercuri, 19 august, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime vor fi de 32 – 33 de grade Celsius, iar cele minime de 17 – 19 grade Celsius.

ANM a emis, marţi, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme rea, valabile în mai multe zone din ţară, până miercuri după-amiaza. 

ANM a emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse şi descărcări electrice, valabilă în zone din judeţele Cluj şi Sălaj.

Potrivit meteorologilor, până la ora 15:00, în judeţul Cluj (localităţile: Huedin, Aghireşu, Căpuşu Mare, Călăţele, Mănăstireni, Sâncraiu şi Izvoru Crişului) şi în judeţul Sălaj (în: Zalău, Crasna, Hereclean, Almaşu, Horoatu Crasnei, Meseşenii de Jos, Buciumi, Cizer, Vârşolţ, Cuzăplac, Crişeni, Sânmihaiu Almaşului, Fildu de Jos, Agrij şi Treznea) se vor semnala averse cu caracter torenţial, care vor cumula 35 – 40 l/mp, însoţite de frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.