ANM: Vreme caniculară și disconfort termic ridicat în București până luni dimineața

Vremea va fi caniculară în Bucureşti, până luni dimineaţa, cu temperaturi de până la 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 14:03
ANM: Vreme caniculară și disconfort termic ridicat în București până luni dimineața

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 12:00-21:00, în Capitală vremea va fi caniculară după-amiaza, cu o maximă a temperaturii aerului de 34…35 de grade. Indicele temperatură – umezeală (ITU) se va apropia şi posibil va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

De duminică, ora 12:00, până luni, ora 10:00, vremea va fi caniculară, condiţii în care disconfortul termic va fi ridicat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi senin ziua şi variabil noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 15 grade.

În intervalul 16 august, ora 12:00 – 16 august, ora 21:00, municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unei atenţionări meteorologice Cod galben ce vizează canicula şi disconfortul termic ridicat. De asemenea, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic va fi în vigoare şi pentru intervalul 17 august, ora 12:00 – 17 august, ora 21:00.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...