ANM: Vreme închisă în București până luni dimineața, cu ploi și vânt moderat

31 10. 2026
Bucuresti

Astfel, în intervalul 31 octombrie, ora 10:00 – 1 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi închisă şi va ploua, iar cantităţile de apă vor fi de 10 – 15 litri/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, mai mică decât în mod obişnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 12 grade, în timp ce minima va fi de 8 – 9 grade.

Începând de duminică, de la ora 8:00, până luni, la ora 10:00, vremea se va menţine închisă şi mai ales spre seară şi noaptea va ploua (cantităţi de apă în general de 5 – 10 litri/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare şi rafale de 40 – 45 km/h. Maxima termică va ajunge la 14 grade, iar cea minimă la 6 – 7 grade.

Pentru intervalul 31 octombrie, ora 10:00 – 2 noiembrie, ora 10:00, Municipiul Bucureşti se va afla sub o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ.