ANOFM: Aproximativ 52.000 de absolvenţi s-au înregistrat pentru indemnizaţia de şomaj

Economica.net
13 08. 2013
bani_numarti_99025400

Pentru august, statisticile ANOFM indică faptul că dintre cei 5.740 înscrişi în această lună, 76 absolvenţi provin din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, 3.294 au studii liceale sau post-liceale, iar 2.370 absolvenţi au venit dinspre universităţi.

Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legii, potrivit Legii nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în ‘Monitorul Oficial’ nr. 457 din 24 iulie 2013.

Absolvenţii care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, pe o perioadă de şase luni.

ANOFM precizează că ‘indemnizaţia de şomaj nu se acordă automat tuturor celor care s-au înscris în termenul legal de 60 de zile de la absolvire, ci se acordă la cerere. Solicitarea, însoţită de documentele necesare, se depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau de reşedinţă’.

Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Pentru anul 2013, indicatorul social de referinţă are valoarea de 500 lei.

Proiectul ‘Fii informat!’ este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ (POSDRU) şi are care obiectiv creşterea calităţii, eficienţei şi gradului de vizibilitate a serviciilor publice de ocupare în rândul clienţilor şi potenţialilor clienţi.