ANOFM organizează vineri Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. 19.201 poziții vacante sunt oferite până acum

08 10. 2025
somaj_somer_locuri_de_munca_job_anofm_32115100

ANOFM a anunţat că, până în acest moment, şi-au anunţat prezenţa 1.068 de angajatori care vor oferi 19.201 locuri de muncă. Procesul de înregistrare al angajatorilor nu s-a încheiat, aceştia fiind în continuare aşteptaţi să-şi anunţe intenţia de a participa la Bursă.

„Precizăm că în judeţele Cluj şi Bihor evenimentul se va desfăşura în data de 16 octombrie, respectiv 22 octombrie”, spun reprezentanţii ANOFM.

Din totalul celor 19.201 locuri de muncă oferite până acum de angajatori, cele mai multe, 18.289, se adresează absolvenţilor fără studii superioare şi 912 celor cu studii superioare.

Totodată, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi sunt disponibile locuri de muncă destinate absolvenţilor cu dizabilităţi, absolvenţilor de învăţământ cu risc de marginalizare socială, ucenicilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, precum şi persoanelor refugiate din Ucraina.

Cea mai generoasă ofertă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se regăseşte în Bucureşti, 9.963 de locuri de muncă, urmată de judeţele Argeş (660), Ilfov (589), Gorj (517), Mureş (495), Constanţa (479), Iaşi (426), Timiş (403), Neamţ (395).

Meseriile pentru care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat – 1.878 de locuri de muncă; agent securitate – 1.759 de locuri de muncă, curier – 1.103 locuri de muncă, şofer – 892 de locuri de muncă, lucrător comercial – 875 de locuri de muncă, manipulant mărfuri – 586 de locuri de muncă, agent servicii client – 582 de locuri de muncă, lăcătuş – 490 de locuri de muncă, îngrijitor clădiri – 330 de locuri de muncă, operator maşini cu comanda numerică – 295 de locuri de muncă, montator subansamble – 292 de locuri de muncă, sudor – 276 de locuri de muncă, paznic – 273 de locuri de muncă, confecţioner asamblor articole textile -240 de locuri de muncă, electrician – 235 de locuri de muncă.

Pentru absolvenţii cu studii superioare sunt disponibile 477 de locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate.

De asemenea, joburi vacante sunt şi pentru următoarele profesii: proiectant – 32 de locuri de muncă, tehnician (în diferite ramuri de activitate) – 30 de locuri de muncă, economist -28 de locuri de muncă, director magazin – 22 de locuri de muncă, şef departament mărfuri alimentare/nealimentare – 20 de locuri de muncă, consilier economie generală – 14 locuri de muncă, şef schimb – 11 locuri de muncă, programator – 10 locuri de muncă, consilier juridic – 9 locuri de muncă, analist (în diferite domenii de activitate) – 9 locuri de muncă, specialist în domeniul calităţii – 8 locuri de muncă.