ANOFM va avea în acest an un buget de 896 de milioane de lei pentru susţinerea angajării şomerilor din categorii vulnerabile

26 01. 2024
Bursa Generala a Locurilor de Munca (ANOFM)

Este vorba despre şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, tineri de până la 29 de ani, persoane cu dizabilităţi, absolvenţi fără experienţă, şomeri de lungă durată potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

„Înregistrăm un record al numărului de salariaţi. La acest lucru contribuie şi programe precum cel derulat de ANOFM privind angajatorii care încadrează şomeri din categorii vulnerabile. Se reuşeşte astfel incluziunea socială reală, prin accederea acestor persoane în primul rând la locuri de muncă. Vom continua să implementăm politici de formare şi de ocupare care să răspundă nevoilor angajatorilor şi venim, în acelaşi timp, şi în sprijinul categoriilor vulnerabile”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Astfel, până la finele lunii mai 2024 vor fi încheiate convenţiile aferente solicitărilor eligibile depuse de către angajatori pentru aproximativ 32.000 de şomeri încadraţi în muncă.