ANOSR critică dur noile legi care elimină bursa pentru studenții de la taxă și le acordă doar pe durata cursurilor

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică dur noile reguli privind bursele studenților, adoptate prin ordin al ministrului Educației. Principalele nemulțumiri vizează eliminarea dreptului la bursă pentru studenții de la taxă și acordarea burselor doar pe durata cursurilor, nu și în vacanțe, scrie Hotnews.
Hotnews - mar, 05 aug. 2025, 12:38
ANOSR critică dur noile legi care elimină bursa pentru studenții de la taxă și le acordă doar pe durata cursurilor

„Considerăm că restrângerea dreptului studenților eligibili de a beneficia de burse, prin eliminarea posibilității celor înscriși la forma de finanțare cu taxă de a primi sprijin financiar prin burse, reprezintă o măsură injustă și discriminatorie, încălcând principiile care guvernează, conform legii, sistemul național de învățământ superior, printre care principiile echității și al asigurării egalității de șanse și nediscriminării”, afirmă reprezentanții ANOSR, într-un comunicat transmis marți.

Organizația acuză Ministerul de Educației că încalcă principiile echității și egalității de șanse: „Dacă un student îndeplinește criteriile necesare pentru a dispune de un anumit tip de bursă, performanțele și munca depusă de acesta (pentru obținerea rezultatelor academice sau de cercetare, respectiv pentru a se susține la studii) nu ar trebui să fie desconsiderate doar pentru că acesta nu studiază în regim bugetat în anul de studiu respectiv”.

Bursele, tăiate în vacanță

O altă decizie contestată de ANOSR este limitarea acordării burselor doar în perioada cursurilor. Studenții nu vor mai primi burse în vacanțele de iarnă, primăvară sau vară.

Reprezentanții ANOSR spun că studenții au cheltuieli și în afara perioadelor de activități didactice propriu-zise, fiind nevoiți să-și acopere cheltuielile curente de trai și pe perioada vacanțelor (de iarnă, de primăvară, de vară), având de achitat taxe de cazare în cămin sau chirii în centrul universitar în care studiază, deși nu rămân acolo pe perioada întregii vacanțe:

„Spre exemplu, în cazul burselor sociale, care reprezintă unul dintre principalele mecanisme pentru accesibilizarea educației și crearea unui mediu echitabil în învățământul superior, se poate remarca în mod evident faptul că situația materială sau medicală a studentului, precum și alți factori asociați, nu se modifică în decursul perioadelor fără activități didactice din timpul anului”.

ANOSR atrage atenția că tinerii vor fi obligați să se angajeze temporar, ceea ce le poate afecta performanțele și chiar eligibilitatea pentru burse în anul următor: „Faptul că studenții nu vor mai beneficia de burse în aceste perioade îi poate determina să se angajeze temporar pentru a-și acoperi cheltuielile, iar veniturile suplimentare pe care sunt nevoiți să le aibă ar putea ulterior să le pericliteze șansele de a beneficia de burse sociale în anul universitar următor, din cauza posibilității înregistrării unor venituri peste plafonul de acordare a burselor”.

ANOSR: Lipsă de transparență și comunicare publică

De asemenea, organizația acuză Ministerul Educației că a luat aceste decizii fără o consultare publică reală, proiectul nefiind publicat în transparență decizională: „Dezaprobăm cu tărie această abordare și atragem atenția asupra faptului că lipsa consultării publice și a transparenței decizionale afectează grav încrederea studenților și a altor actori relevanți în instituțiile responsabile de domeniul educației și în calitatea actului de guvernare“.

Organizația studențească amintește că modificările recente vin după alte măsuri restrictive, printre care:

  • limitarea reducerii la tren de 90% doar pe ruta domiciliu – centru universitar;
  • calcularea fondului de burse raportat la salariul minim net, ceea ce duce la o scădere de aproximativ 40% a fondului;
  • amânarea alocării a 15% din bugetul național pentru educație până în 2027.

„ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al tuturor studenților la nivel național, își menține ferm poziția împotriva măsurilor ce limitează drepturile studenților și va continua demersurile în vederea revenirii la alocarea fondului de burse și a burselor pe tot parcursul anului calendaristic, la calcularea fondului de burse prin raportare la salariul minim brut, la acordarea burselor și pentru studenții de la taxă și la reducerea de 90% la transportul feroviar acordată indiferent de rută”, adaugă organizația studenților.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă. ...
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea ...
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...