ANPC a controlat peste 1.700 de companii săptămâna aceasta și a dat 1.185 de amenzi

10 10. 2025
Control ANPC

„În perioada 6 octombrie 2025 – 10 octombrie 2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat peste 1.700 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, demonstrând angajamentul constant în apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor. Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 1.185 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 6,26 milioane de lei; 704 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 230.000 de lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 212.000 de lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 19 operatori economici”, se arată într-un comunicat al ANPC, relatează Agerpres.

Principalele neconformităţi constatate au fost: prezenţa insectelor în blocul alimentar; prezenţa insectelor în materiile prime existente în blocul alimentar; materii prime fără elementele de identificare şi caracterizare necesare stabilirii trasabilităţii produselor; produse de origine animală (carne şi produse din carne) cu termen de valabilitate depăşit; nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (carne şi preparate din carne).

De asemenea, inspectorii ANPC au constatat utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de impurităţi, rugină şi resturi alimentare; agregate frigorifice cu depuneri grosiere de resturi alimentare, gheaţă, rugină şi mucegai; absenţa graficelor de monitorizare a temperaturilor; lipsa informării corecte, complete şi precise în ceea ce priveşte substanţele cu potenţial alergen; produse din cristal expuse spre comercializare fără afişarea preţurilor de vânzare; produse textile care nu respectă condiţiile prevăzute în urma emiterii rapoartelor de expertiză; sisteme de aer condiţionat neigienizate, cu acumulări grosiere de impurităţi şi tubulatură de ventilaţie fisurată şi deteriorată structural.