ANPC a dat amenzi de 250.500 de lei în urma unor controale efectuate astăzi și a dispus închiderea unui magazin Kaufland și a unui magazin Profi

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat, vineri, amenzi în valoare de 250.500 de lei, în urma unor controale tematice şi operative desfăşurate la şapte operatori economici, şi au oprit temporar activitatea la o unitate Kaufland din sectorul 2 şi un magazin Profi din sectorul 4.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 19:10
ANPC a dat amenzi de 250.500 de lei în urma unor controale efectuate astăzi și a dispus închiderea unui magazin Kaufland și a unui magazin Profi

„În data de 30.05.2025, din dispoziţia şi sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, domnul Cristian Popescu Piedone, comisarii din cadrul Comisariatelor pentru Protecţia Consumatorilor ale sectoarelor 1-6 au desfăşurat o serie de controale tematice şi operative. Au fost verificaţi şapte operatori economici, în 17 puncte de lucru, fiind întocmite 13 procese verbale de constatare a contravenţiei, trei invitaţii şi un proces verbal de constatare. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 250.500 lei şi două avertismente. S-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare pentru 166 buc şi 64,2 kg, în valoare de 2.152,79 lei. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru 1,2 kg în valoare de 72 lei. Totodată, a fost dispusa măsura de oprire temporar a prestării serviciilor pentru: Kaufland, Şos. Pantelimon, nr. 244 – 246, sector, şi Profi, Şos. Berceni nr. 183 b, sector 4”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Au fost controlate următoarele unităţi: Profi Rom Food, str. Sf Vineri nr. 21A, sector 3, unde s-au aplicat amenzi de 10.000 de lei; Profi Rom Food, str. Aleea Gura Caliţei, nr. 53, sector 3 – amenzi de 15.000 de lei; Profi Rom Food, B-dul 1 Decembrie, nr. 21, sector 3 – amenzi de 12.000 de lei; Profi Rom Food, str. Nerva Traian 17-19, sector 3 – amenzi de 53.000 de lei; Profi, Şos. Berceni nr. 183 b, sector 4 – amenzi de 25.500 de lei; Carrefour Market Dr. Taberei, nr. 124, sector 6, operatorul economic a fost sancţionat cu două amenzi în valoare de 20.000 lei şi, respectiv, 2.000 de lei; Carrefour Market, str. Economu Cezărescu 34-42, sector 6 – amenzi în valoare de 11.000 şi, respectiv 2.500 de lei.

De asemenea, au mai fost controlate: Mega Image 13 septembrie nr. 77 , sector 5; Mega Image Shop & Go Calea 13 Septembrie, nr. 75 – 79, Bloc 73 – 75, parter, sector 5; Mega Image Piaţa Amzei nr. 10-22 , sector 1 – unde au fost aplicate trei sancţiuni în valoare de 13.000 de lei; Mega Image str. D. I. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1 – au fost aplicate două sancţiuni în valoare de 8.000 de lei; Mega Image str. Traian nr. 197, bloc 22B, sector 2 – amenzi de 5.000 de lei şi un avertisment; Kaufland, Şos. Pantelimon, nr. 244 – 246, sector 2 – au fost aplicate patru sancţiuni în valoare de 53.000 de lei; Lidl Şos Pantelimon nr. 161, sector 2 – două sancţiuni în valoare de 20.000 de lei; Lidl, sector 4; Carrefour Şos.Vergului, nr. 20, sector 2 – amenzi de 5.000 de lei; Auchan, sector 4.de lei; Auchan, sector 4.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
Banca Comercială Română (BCR) listează marţi, 14 iulie, o nouă emisiune de obligaţiuni pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în valoare de peste 1 miliard de lei,......
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. ...
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile ...
În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, ...