ANPC a dat amenzi de peste 4,54 de milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în intervalul 27 – 31 octombrie

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 1.300 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, în perioada 27 - 31 octombrie, şi a dat amenzi de peste 4,54 de milioane de lei în urma neregulilor constatate, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 oct. 2025, 19:56
ANPC a dat amenzi de peste 4,54 de milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în intervalul 27 - 31 octombrie

„În perioada 27 octombrie 2025 – 31 octombrie 2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a continuat acţiunile de monitorizare şi control la nivel naţional, având ca obiectiv principal verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 877 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4,54 milioane de lei; 614 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 171.000 lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 300.000 lei şi oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 14 operatori economici”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Principalele neconformităţi constatate au fost: lipsa autorizaţiilor de funcţionare; produse alimentare cu data limită de consum depăşită; preparate din carne nesigure, rezultate din nerespectarea condiţiilor post-desigilare stabilite de producător; comercializarea preparatelor de origine animală (carne şi carne tocată) fără afişarea preţului unitar, concomitent cu preţul de vânzare pe bucată.

De asemenea, inspectorii ANPC au constatat lipsa informării corecte, complete şi precise în ceea ce priveşte data limită de consum şi condiţiile de păstrare ale produselor alimentare; lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori şi deficienţe de informare, precum absenţa traducerilor în limba română.

Sursa foto: Facebook.com/ANPC.gov

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...