ANPC a intrat peste comercianții din Dragonul Roșu. A plouat cu amenzi

29 01. 2026
ANPC Dragonul Rosu

Controalele efectuate în data de 28 ianuarie în cadrul centrului comercial au avut ca scop identificarea eventualelor încălcări ale legislaţiei aplicabile în domenii cu impact direct asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, precum şi prevenirea introducerii pe piaţă a produselor neconforme sau periculoase.

Astfel, comisarii ANPC au constatat multiple neconformităţi, pentru care au fost aplicate 213 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 880.000 de lei, precum şi 15 avertismente.

De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 36.000 de lei, respectiv oprirea temporară de la comercializare a unor produse, de peste 5,1 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, principalele neconformităţi constatate au fost: comercializarea de jucării periculoase, care nu conţin menţiuni obligatorii referitoare la siguranţa utilizării, prezentând risc pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor; deficienţe de informare a consumatorilor cu privire la produsele textile şi articolele de încălţăminte comercializate; comercializarea produselor textile fără menţionarea obligatorie a compoziţiei fibroase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare; punerea pe piaţă a unor jucării cu deficienţe grave de informare, în special privind identificarea persoanei responsabile de introducerea acestora pe piaţă.

Totodată, erau comercializate echipamente electrice de joasă tensiune fără documente care să ateste conformitatea cu normele de siguranţă ale Uniunii Europene, ceea ce poate genera riscuri semnificative pentru utilizatori.

În plus, au fost descoperiţi operatori economici care îşi desfăşurau activitatea comercială fără să deţină autorizaţie legală de funcţionare.

Sursa foto: Facebook.com/ANPC.gov