ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie. Ce probleme au găsit inspectorii de la Protecţia Consumatorilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie, în urma multiplelor deficienţe constatate în timpul controalelor la mai multe depouri din Bucureşti.
AGERPRES - J, 20 mart. 2025, 08:47
ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie. Ce probleme au găsit inspectorii de la Protecţia Consumatorilor

Acţiunile de control au vizat depourile Dudeşti, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina şi Victoria, în timp ce Depoul Titan este închis temporar pentru reabilitarea infrastructurii, a anunţat ANPC, scrie Agerpres

„În urma verificărilor, inspectorii ANPC au constatat multiple deficienţe, motiv pentru care 23 de tramvaie au fost oprite temporar din circulaţie, până la remedierea problemelor. Printre principalele nereguli identificate se numără: igienizare necorespunzătoare a interiorului vehiculelor, burduf deteriorat, afectând siguranţa călătorilor, bare metalice cu vopsea exfoliată, cu risc de coroziune, tapiţerie de scaune ruptă, afectând confortul pasagerilor, trape ruginite şi cu acumulări de impurităţi, cu risc de infiltraţii, geamuri cu strat grosier de praf, reducând vizibilitatea şi igiena spaţiului, prezenţa infiltraţiilor în interiorul tramvaielor, chedere depreciate sau rupte, care pot compromite etanşeitatea vehiculului, radiatoare neigienizate, ce pot afecta calitatea aerului din interior, parbrize sparte, periclitând siguranţa circulaţiei, pavimente neconforme, cu prezenţa de mucuri de ţigări şi ambalaje abandonate”, se precizează în documentul citat.

ANPC a solicitat operatorului de transport public remedierea urgentă a deficienţelor constatate, iar tramvaiele afectate vor putea reintra în circulaţie doar după ce vor fi aduse la standardele de siguranţă şi igienă impuse de legislaţia în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și Romaero. Cea de-a XVI-a ediție......
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED ...
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...