ANPIS va plăti în acestă săptămână ajutoare de urgență în valoare de 2,179 de milioane de lei

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, va efectua plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 2,179 de milioane de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 17:31
ANPIS va plăti în acestă săptămână ajutoare de urgență în valoare de 2,179 de milioane de lei

Potrivit unui comunicat de presă, transmis luni, sumele sunt asigurate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).

Banii vor ajunge la familiile şi persoanele singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de: incendii, fenomene meteorologice severe: ploi abundente, inundaţii, vânt puternic, produse în 2024, alunecări de teren, situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială.

Astfel, pe data de 7 aprilie 2025, ANPIS a virat sumele aferente ajutoarelor de urgenţă către agenţiile teritoriale, iar la sfârşitul acestei săptămâni cei 509 beneficiari urmează să primească 2,179 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...