ANRE a aplicat agenţilor economici amenzi de peste 550 milioane de lei în 2024

Nivelul amenzilor aplicate anul trecut agenţilor economici de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) se ridică la peste 550 milioane de lei, a informat, marţi, preşedintele ANRE, George Niculescu.
AGERPRES - mar, 28 oct. 2025, 13:26
ANRE a aplicat agenţilor economici amenzi de peste 550 milioane de lei în 2024

„În anul 2024, ANRE a sancţionat abateri cu privire la manipularea pieţei de energie, pe de o parte, şi alte acţiuni de nerespectare a prevederilor regulamentelor pe care le avem în vigoare. Doar pe partea de investigaţii, nivelul amenzilor aplicate de autoritate agenţilor economici a fost de 555 sau 565 de milioane de lei. Amenzile au variat de la 373 de milioane de lei la o companie la 100 de milioane de lei, pentru altă companie. Într-adevăr, într-un raport al ACER-ului, Autoritatea de Reglementare din România este menţionată ca fiind autoritatea care a aplicat un număr istoric de amenzi şi un cuantum istoric de amenzi operatorilor economici. Nu mi-am dorit să fac o platformă din sancţionarea agenţilor economici, nu mă vedeţi cu telefonul pornit pe înregistrare atunci când colegii din echipele de control se duc să facă aceste acţiuni de control, nu îmi doresc să promovez activitatea mea profesională în acest mod, dar, atunci când operatori economici iau decizia de a încălca legea şi de a încălca reglementările ANRE, evident că (…) vom sancţiona, chiar dacă nivelul este unul foarte mare”, a declarat Niculescu, la Parlament.

Preşedintele ANRE a anunţat că va prezenta în luna decembrie un raport al principalelor aspecte reclamate de consumatorii de energie şi de gaze naturale, pentru că este foarte important să se prezinte opiniei publice şi elementele semnalate. Totodată, el va prezenta şi un raport cu privire la toate acţiunile de control, atât ca număr, cât şi ca volum de sancţiune.

George Niculescu a susţinut, totodată, că „se uită foarte atent” la toate cheltuielile sale lunare. „Mă uit foarte atent la cheltuielile lunare şi eu, ca orice om, vreau să vă spun că mi-am schimbat furnizorul de energie electrică, prin intermediul platformei online de schimbare a furnizorului. Evident că am căutat un preţ mai mic şi cred că această preocupare trebuie să fie una permanentă, recurentă, indiferent de nivelul de salarizare”, a menţionat el.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...