ANRE a aprobat creșterea investițiilor Transelectrica din 2022 cu aproape 140 de milioane de lei

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat investiţii suplimentare pentru anul 2022 în valoare de aproximativ 140 milioane de lei ca urmare a veniturilor ce vor fi obţinute din alocarea capacităţii de interconexiune transfrontalieră, de către CNTEE Transelectrica S.A., relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 dec. 2021, 17:55

„Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în şedinţa din data de 22.12.2021 modalitatea de alocare a cheltuielilor prevăzute în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică. Alocarea se face în baza obligaţiilor prevăzute în cadrul art. 19, alin. (5) la Regulament, iar operatorul de transport şi sistem stabileşte în mod clar, în avans, modul în care vor fi utilizate veniturile obţinute din alocarea capacităţii de interconexiune transfrontalieră şi transmite autorităţii de reglementare propunerea utilizării acestor venituri pentru anul următor”, se menţionează într-un comunicat al ANRE transmis, miercuri.

Suma de 140 de milioane de lei va fi utilizată în totalitate pentru realizarea unor proiecte investiţionale, care au ca scop creşterea capacităţii de transfer transfrontalier şi de evacuare a energiei electrice produsă în capacităţi de producţie regenerabile, din care: trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier – Reşita – Timişoara – Săcălaz; LEA 400 kV dublu circuit Gutinaş-Smârdan; LEA 400 kV Cernavodă-Stâlpu şi racord în staţia Gura Ialomiţei (inclusiv extindere staţie 400kV Cernavodă pentru racordare linii noi, extindere staţie 400kV Gura-Ialomiţei cu două celule: LEA 400 KV Cernavoda 3 şi LEA 400 KV Stâlpu, staţie nouă 400kV Stâlpu şi modernizare celule 110kV şi medie tensiune; LEA 400kV Gădălin-Suceava, inclusiv interconexiune cu SEN.

Lucrările se regăsesc în planul de investiţii al CNTEE Transelectrica S.A. aferent anului 2022, iar sumele în cauză se adaugă la planul de investiţii, care va creşte la valoarea de aproape 700 de milioane de lei, fondurile prezente fiind o sursă suplimentară nerambursabilă, care contribuie la realizarea acestui plan, subliniază ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la care este parte și piața românească – vor fi introduse și ordinele......
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...