ANRE a avizat plata a 6,2 miliarde de lei către furnizorii de energie

17 11. 2022
anre 65476876

Un număr de 83 de companii au depus 729 de solicitări, din care aprobate 177 pentru clienţii casnici şi 277 pentru cei noncasnici.

Suma trimisă pentru decontare către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), pentru consumatorii casnici, este 2,4 miliarde de lei, iar către Ministerul Energiei, pentru consumatorii noncasnici, de 3,7 miliarde de lei.

Suma totală transmisă spre decontare în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 a crescut cu 925,3 milioane lei faţă de suma din informarea de presă din data de 10 noiembrie 2022 (peste 5,3 miliarde lei).

ANRE menţionează că a finalizat platforma informatică privind decontarea sumelor aferente schemei de sprijin conform OUG 119/2022, iar operatorii pot încărca datele şi documentele justificative în vederea verificării acestora cu maximă operativitate.