ANRE a scăzut tariful de transport al energiei electrice. România poate redeveni exportator zonal

Economica.net
15 06. 2015
electric_5678765456789876393457656_66172600

ANRE a decis scăderea tarifului  zonal aferent serviciului de transport perceput de Transelectrica pentru introducerea de energie electrică în reţea cu circa 9 lei/MWh, potrivit unui comunicat. Astfel, preţul mediu de tranzacţionare pe piaţa angro de energie va scădea cu 4-5%. Această scădere de preţ „va conduce la creșterea oportunităților de export pentru producătorii români de energie electrică”. În acest moment, piaţa concurenţială de energie din România este cuplată cu pieţele similare din Ungaria, Cehia şi Slovacia. Pentru că preţul energiei de pe piaţa locală este cu puţin mai mare decât cel din celelalte ţări, România este inundată cu energie ieftină, de unde, până anul trecut, noi eram net exportatori, înregistrând medii orare de peste 500 MWh, în fiecare zi. Ori, dacă preţul energiei mai coboară, deja firmele şi producătorii de energie din România devin competitivi la export.

Preţul mediu al energiei de pe PZU (Piaţa de Ziua Următoare) este de 35-40 de euro/MWh. Pe celelalte pieţe cu care suntem cuplaţi energia costă între 30 şi 35 de euro/MWh. Astfel, spre exemplu, ungurii au balanţă excedentară de energie cu România, pentru că traderii locali aleg cea mai ieftină energie de pe piaţă.

Cât priveşte factura consumatorului casnic, nicio schimbare importantă. „Pe termen scurt, această măsură va avea un efect nesemnificativ asupra prețurilor la consumatorii finali, întrucât  tarifele de extracție din rețea trebuie ajustate în așa fel încât să poată fi asigurată acoperirea costurilor justificate ale CN Transelectrica SA”, se arată în comunicatul ANRE.

Preţul final pe care îl plătim pentru energia electrică conţine 10 componente, dintre care preţul propriu-zis al energiei reprezintă doar 30,9%, potrivit datelor Transelectrica. Acest procent reprezintă o medie, în funcţie de coşul de energie de care beneficiaţi, în funcţie de zonă şi furnizorul ales. Restul componentelor sunt o suită de taxe şi tarife care măresc preţul curentului de trei ori de la producător până acasă la consumator. Din acestea trăiesc restul companiilor care aduc curentul de la producător la gospodărie şi intervine şi statul, care îşi ia partea sa din taxe şi impozite.

Exporturile de energie electrică ale României au crescut cu 27% in primele cinci luni ale anului

Exporturile de energie electrica au crescut in primele cinci luni din 2015 cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut, informeaza Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Aceasta crestere a fost inregistrata ca urmare a cuplarii pietei energetice din Romania cu cele din Cehia, Slovacia si Ungaria. Si importurile au crescut de la 1,35 TWhla 1,7 TWh, dar per total soldul import-export a crescut in favoarea exportului.