ANRE, obligată să respecte reguli noi când stabilește tarifele la gaze

Proiectul de lege prin care Guvernul va modifica OUG 114 completează și actul normativ referitor la funcționarea ANRE. Reglementatorul este obligat să ia în calcul noi principii atunci când fundamentează tarifele de distribuție și prețurile finale reglementate.
Mihai Nicuţ - mie, 18 dec. 2019, 09:24
ANRE, obligată să respecte reguli noi când stabilește tarifele la gaze

În esență, atunci când vine vorba despre tarifele de distribuție, ANRE trebuie să se consulte și cu alte autorități, dacă este cazul și, mai ales cu operatorii din piață, dacă ei se simt lezați și solicită acest lucru. Mai interesant este că, la fundamentarea reglementărilor, reglementatporul trebuie să țină cont, cel puțin la nivel declarativ, de câteva principii noi, cum ar fi producția distribuită, eficiența energetică și chiar utilizarea gazului regenerabil (posibil hidrogen, gaz sintetic, biogaz) din ce se poate înțelege din text.

Iată paragraful relevant în această chestiune, care modifică OUG 33/2007

La articolul 10, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin.(1.1) și (1.2) cu următorul cuprins:
”(1.1) ANRE elaborează metodologia pentru calculul tarifelor de transport și distribuție a gazelor naturale prin care se stabilește rata de rentabilitate a capitalului investit, reprezentând costul mediu al capitalului investit, exprimat în termeni reali, înainte de impozitare, În cazul în care elemente care compun metodologia stabilirii ratei de rentabilitate sunt în competența altor autorități decât autoritatea de reglementare, informațiile obținute de acestea ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor proprii sunt puse la dispoziția ANRE în cel mai scurt timp posibil, în vederea consultării. Consultarea acestor informații de către autoritatea de reglementare este obligatorie, inclusiv pentru tarifele în vigoare, dacă există o solicitare de la orice parte lezată.

(1.2)La elaborarea metodologiei de stabilire a prețurilor și tarifelor reglementate, ANRE va proceda astfel încât aceasta să conțină elemente pentru sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente și nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul gazelor naturale, aI eficienței energetice și al integrării producției de gaz la scară redusă și la scară largă din surse de energie regenerabile, precum și a producției distribuite, atât în rețelele de transport, cât și în cele de distribuție.”

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...