ANRE şi Ministerul Energiei pregătesc o schemă de sprijin pentru consumatorii de energie care vor să devină şi producători

Economica.net
29 09. 2016
eolian_wind_turbine_blue_sky_27909800_42412200

Această schemă va fi aplicată capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile cu o putere instalată de până la 500 kW.

‘Bineînţeles că realitatea de multe ori depăşeşte nivelul de reglementare şi de decizie politică şi sunt foarte mulţi cetăţeni în România care doresc să devină prosumeri (producători şi consumatori de energie în acelaşi timp – n.r.), să-şi facă propria instalaţie de producere şi consum de energie electrică. Din punctul acesta de vedere ne-am propus ca prioritate să discutăm cu operatorii de reţea şi cu mediul de afaceri. Cu atât mai mult cu cât prosumerii în toată Europa şi în toată lumea – de pildă în SUA există un adevărat boom în acest moment – se bazează pe industria solară. Pe microcapacităţile instalate pe acoperişuri de case locuinţe colective, ferme, parcări, supermarketuri şi aşa mai departe. În opinia mea, trebuie urgent să găsim rezolvare din punctul de vedere al reglementării şi al modului de a susţine aceste investiţii la nivel individual sau la nivel de IMM-uri’, a spus Calotă.

Potrivit acestuia, costurile tehnologice cu aceste sisteme au scăzut foarte mult în ultimul an.

‘Date recente din piaţa americană arată că tehnologia costă 2 – 2,5 dolari pe Watt-ul instalat, deci sub 2.000 de euro pe kW, faţă de nivelul european din rapoartele de acum un an de circa 3.000 de euro pe kW instalat. Şi vorbim de instalaţiile de tip kit, care au la bază nu doar panourile solare, ci şi baterii de stocare’, a adăugat oficialul ANRE.

El a subliniat că este necesară o întreagă regândire a sistemului energetic naţional, în noul context tehnologic.

‘Până la urmă, în plan energetic, transformările de tip smart, dezvoltările pe care România le cunoaşte, sunt legate de modificări de substanţă ale designului sistemul electroenergetic naţional, a relaţiei dintre producători, operatorul de reţea şi consumatorul final. Şi, într-un final de perioadă de 10-15 ani, într-o redesenare a sistemului actual. Sistemul nostru, aşa cum a fost moştenit, rămâne unul greoi, unul centralizat, cu capacităţi supradimensionate în toate planurile: producţie, transport, distribuţie, cu elemente de ineficienţă clare care vin din nivelul de operare’, a arătat reprezentantul ANRE.

Calotă a adăugat că dezvoltarea energiei regenerabile în România a creat premisele necesare pentru transformarea sectorului energetic.

‘Din acest punct de vedere, intervenţia pe care în ultimii ani sistemul energetic o cunoaşte în planul investiţiilor în unităţilor de producţie din surse regenerabile, care sunt baza aşa-numitei componente de generare distribuită, alimentează procesul de redesenare întregului sistem şi, în acelaşi timp, dă şansă consumatorului final să înceapă să gândească schimbarea de furnizor, analiza de oferte alternative, inclusiv dezvoltarea unui concept care intră uşor, uşor în conştiinţa publică, respectiv conceptul de prosumer, consumator final individual care nu doar consumă ceea ce îşi produce, ci şi poate oferi sistemului excedentul de producţie’, a completat Calotă.