ANRP estimează că peste jumătate din cele 200.000 dosare de restituiri nesoluţionate vor fi respinse

Economica.net
12 04. 2013
dosare--documente--acte1_67278100

„Din cele 200.000 de dosare, 64.000-65.000 se află şi acum la ANRP. Foarte multe dintre aceste dosare în mod evident nu pot fi soluţionate, dar legea anterioară nu ne-a permis să respingem sau să invalidăm aceste dosare. Nu pot fi soluţionate favorabil, dar nici nu au documente care să conducă la acest lucru. De aceea, credem că atât din aceste 64.000 de dosare, cât şi din diferenţa de 130.000-140.000 de dosare aflate acum la autorităţile locale, mai mult de jumătate nu vor mai ajunge să fie propuse pentru evaluări şi pentru despăgubiri”, a declarat, vineri, preşedintele ANRP.

El a adăugat că noua lege prevede un termen de cinci ani pentru rezolvarea tuturor dosarelor depuse la Autoritate.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a susţinut că proiectul de lege privind restituirile de imobile naţionalizate va institui un termen de 90 zile în care persoanele îndreptăţite sau cele care au depus cerere de restituire pot să-şi depună documentaţia integral.

„În situaţia în care nu se va depune de aceste persoane documentaţia integral, comisia centrală va putea să respingă aceste dosare. Prin urmare, la momentul actual, peste 60.000 de dosare nu au documentaţia completă. Dacă nu se completează, ele practic se soluţionează prin respingere în termen de câteva luni de zile”, a spus Puţura.

Conform datelor prezentate de Guvern, până în prezent au fost soluţionate 27.315 de dosare cu titlu de despăgubire şi mai are de rezolvat circa 200.000 astfel de dosare.

Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pentru un proiect de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate.