ANSVSA a dat amenzi de aproape 3 milioane de lei în perioada sezonului estival în urma controalelor efectuate la unitățile comerciale de pe litoral

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat, pe perioada sezonului estival, 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2,993 de milioane de lei, pentru abateri de la legislaţia din domeniu, şi au emis 15 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 25 de ordonanţe de interzicere a acesteia, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 sept. 2024, 19:32
ANSVSA a dat amenzi de aproape 3 milioane de lei în perioada sezonului estival în urma controalelor efectuate la unitățile comerciale de pe litoral

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în scopul protejării sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară aflate în zonele de pe Litoralul românesc, în perioada 25 iunie – 01 septembrie 2024, în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024”, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Din punct de vedere al prioritizării controalelor, primele unităţi care au fost inspectate au fost reprezentate de blocurile alimentare din incinta taberelor şcolare, respectiv a cantinelor sau restaurantelor unde se prepară sau servesc mâncăruri gătite grupurilor de copii, şcolari şi sportivi.

Au urmat controale focalizate la nivelul unităţilor de alimentaţie publică şi comercializare a alimentelor care în anul precedent au avut neconformităţi structurale, au fost sancţionate contravenţional, au avut activitatea suspendată sau închisă sau a fost aplicată măsura reţinerii oficiale sau confiscării unor produse alimentare.

„Prioritar pentru noi este să apărăm sănătatea cetăţenilor şi să ne asigurăm că nu sunt comercializate produse care le pun în pericol sănătatea. Îmi doresc ca toţi agenţii economici să înţeleagă responsabilitatea pe care o au atunci când aleg să comercializeze astfel de produse neconforme”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, citat în comunicat.

Au fost verificate 2.332 de unităţi localizate în cele şase zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia şi Constanţa.

În urma controalelor, s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, marcarea necorespunzătoare a ouălor, neanunţarea începerii activităţii supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, nedemonstrarea trasabilităţii.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.992.600 de lei. Totodată, Au fost emise 15 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 25 de ordonanţe privind interzicerea activităţii.

„Pe Litoralul românesc s-au desfăşurat patru festivaluri, unde a fost un aflux foarte mare de turişti, în care echipele de inspectori au avizat sanitar veterinar diverse unităţi, efectuându-se totodată acţiuni de consiliere cât şi controale oficiale. În cadrul acestor festivaluri nu au fost înregistrate sesizări/petiţii şi nici episoade de toxiinfecţii alimentare. De asemenea, la solicitarea ANPA – Direcţia Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa privind combaterea fraudelor legate de originea, provenienţa şi destinaţia moluştelor bivalve vii şi a gasteropodelor marine vii, au avut loc acţiuni comune în zona de sud a Portului Constanţa, unde a fost identificată o cantitate totală de 1.500 de kg moluşte bivalve vii, recoltată din zonă neclasificată şi fără documente care să ateste recoltarea acestora din zone clasificate de autoritatea competentă”, se spune în comunicat.

După stabilirea viabilităţii acestora, întreaga cantitate de moluşte bivalve vii (midii) a fost redată habitatului natural sub supravegherea autorităţilor competente.

„Datorită eforturilor depuse de echipele de control din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024″ în această perioadă nu au fost identificate cazuri de îmbolnăviri, fiind atins dezideratul – zero toxiinfecţii alimentare”, a declarat, la rândul său, coordonatorul Comandamentului, Sandu Tolea, citat în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările sale de la această deplasare
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările ...
Industria auto din Germania se aşteaptă ca în timpul vizitei în China cancelarul Friedrich Merz să ceară liberalizarea pieţei, transmite DPA, relatează Agerpres....
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Lidl a fost votat de clienți numărul 1 în România pentru cel mai bun raport calitate–preț la categoria Promoții și ...
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent și personalul este menținut în stare de operativitate
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent ...
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. monitorizează ...
CNAIR anunță că mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale sunt închise sau restricționate ca urmare a ninsorilor abundente și a visclului
CNAIR anunță că mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale sunt închise sau restricționate ca urmare a ...
Mai multe sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale sunt închise sau restricţionate circulaţiei în urma ninsorilor ...