ANSVSA: România va renunța începând de la 1 mai la măsurile de flexibilitate privind circulaţia necomercială a animalelor de companie provenite din Ucraina

România va renunţa, începând cu data de 1 mai, la măsurile de flexibilitate privind circulaţia necomercială a animalelor de companie cu origine din Ucraina, acestea fiind luate anul trecut pentru a veni în sprijinul cetăţenilor ucraineni care se refugiau din calea războiului însoţiţi de animalele de companie, a anunţat joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 27 apr. 2023, 19:56
ANSVSA: România va renunța începând de la 1 mai la măsurile de flexibilitate privind circulaţia necomercială a animalelor de companie provenite din Ucraina

„În acord cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, aflate la graniţa cu Ucraina, România a stabilit că, începând cu data de 1.05.2023, va înceta aplicarea măsurilor de flexibilitate la introducerea, în scop necomercial, pe teritoriul naţional (UE) a animalelor de companie cu origine din Ucraina. Astfel, România revine la aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 576/2013, respectiv ale Regulamentului (UE) 577/2013, inclusiv obligaţia prezentării dovezii efectuării testului de titrare a anticorpilor antirabici”, a anunţat Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În contextul situaţiei excepţionale din Ucraina şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care se refugiau din calea războiului însoţiţi de animalele de companie, România a permis intrarea acestora pe teritoriul naţional în condiţii excepţionale.

Pentru facilitarea accesului refugiaţilor din Ucraina cu animale de companie, ANSVSA a acordat o derogare temporară a respectării unor condiţii de intrare a animalelor de companie din Ucraina pe teritoriul României, începând cu data de 24 februarie 2022.

Potrivit ANSVSA, aceasta a fost autorizată în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 576/2013, cu privire la derogarea de la condiţiile prevăzute pentru circulaţia necomercială a animalelor de companie, prin utilizarea Formularului de localizare a animalelor de companie care nu îndeplinesc condiţiile de introducere în Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...