Antibiotice Iași: Strategia de dezvoltare a României trebuie să includă și dezvoltarea industriei farmaceutice

Industria farmaceutică locală a performat, în contextul crizei COVID – 19, aprovizionând , aproape imediat, spitalele cu medicamente suport necesare tratamentelor specifice iar, pe viitor, trebuie să fie inclusă ca prioritară în strategia de dezvoltare a României, a spus directorul Antibiotice Iași, Ioan Nani, în cadrul unei conferințe de profil.
Economica.net - mie, 17 iun. 2020, 14:09
Antibiotice Iași: Strategia de dezvoltare a României trebuie să includă și dezvoltarea industriei farmaceutice

“Industria din România, cred eu, a avut o perioadă în care a reuşit să demonstreze că este absolut necesar ca în strategia viitoare de dezvoltare a unei ţări din Europa să punem (şi) dezvoltarea industriei farmaceutice locale. Multe companii mari înţeleg că discută relocarea producţiei din Asia, să zicem din China, din India, spre Europa. Cred că pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial a fost foarte clară ideea că fiecare ţară trebuie să fie capabilă în anumite momente să se bazeze pe surse proprii. Sigur, astea au fost elementele de început ale crizei şi să nu uităm că lunile martie-aprilie au demonstrat că a trebuit o implicare deosebită a industriei locale” a spus Ioan Nani.

Potrivit acestuia, fabrica pe care o conduce a trebuit să se adapteze rapid la realitatea crizei sanitare, inclusive prin reluarea producției unor medicamente care „par veşnice şi de demult”, dar care s-au dovedit extrem de necesare în această perioadă, cum ar fi Paracetamol-ul.

“Se pun mereu întrebări cum s-a adaptat industria farmaceutică în această perioadă. Ne-am adaptat cum de fapt s-au adaptat toţi oamenii din lume, cu măsuri din cele mai restrictive, cu măsuri care au vizat în primul rând protecţia salariaţilor pentru că fără ei eforturile noastre de a fi folositori într-o asemenea situaţie ar fi fost inutile. Faptul că lucrăm cu stocuri de siguranţă, la 45 de zile, la 90 de zile la anumite medicamente, a fost de fapt o măsură salvatoare având în vedere că perioada de urgenţă este iată urmată de o perioadă de relaxare în care va conta foarte mult modul în care oamenii vor învăţa să convieţuiască cu virusul şi în acelaşi timp să continuăm să trăim având grijă de sănătate”, a adăugat directorul Antibiotice.

în ultimele trei luni, Antibiotice a reuşit să aprovizioneze toate spitalele din România cu medicamente asociative tratamentului Covid-19, şi nu numai, în condiţiile în care compania reprezintă principalul producător de medicamente anti-infecţioase beta-lactamice. De asemenea, livrările la export s-au făcut neîntrerupt, obligațiile pe care și le-a asumat fiind astfel respectate

Fabrica ieșeană va împlini, în 2020, 65 de ani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...