Antoanela Comșa este noul director general adjunct al Meta Estate Trust

22 09. 2023
antoanela comsa

Antoanela Comșa va prelua functia de director general adjunct al Meta Estate Trust (MET)  începând de astăzi, 22 septembrie 2023, loc liber lăsat de Oriol Casellas Deig.

La conducerea Meta Estate au avut loc mai multe schimbări în ultimele luni. Alexandru Mihai Bonea, fiul lui Dragoș Bonea, proprietarul Desta Studio și unul dintre fondatorii Meta a preluat conducerea companiei la finele lunii iulie, poziție ocupată anterior de către Oriol Casellas Deig, care fusese numit director general adjunct.

Tot în iulie, Voicu Eugen Gheorghe, unul dintre fondatorii Meta, a fost înlocuit cu Teodor-Cristian Cartianu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație.

Profit.ro a scris recent că aceste schimbări au venit pe fondul unor conflicte între managerii Meta.

Antoanela Comșa este unul dintre cei mai cunoscuti și experimentați manageri de pe piața imobiliară. Specializata in constructii, a coordonat investitiile grupului spaniol Gran Via in Romania și a fost vocea dezvoltatorilor imobiliar din poziția de președintel al Asociatiei Investitorilor Imobiliari din Romania (AREI), unde șia păstrat calitatea de membru în consiliul Asociației.

Meta Estate Trust a fost fondată în martie 2021 de un grup de antreprenori români cu experiență în real estate și piata de capital. Compania a investit de la inființare în 37 de proiecte imobiliare, actionând ca partener al dezvoltatorilor imobiliari prin participarea la capital, precum și prin achiziții de locuințe în proiecte rezidențiale în faze incipiente ale construcției, în București și în marile orașe.