Antohi (BNR): Dobânzile la creditele în lei au scăzut la nivelul celor din statele din regiune

Economica.net
07 04. 2014
bnr_975456789_25464700_29302100_51835000_75072500

‘Suntem pe primul loc cu dobânzile la creditele pentru companii nefinanciare şi pe ultimul loc la creditele de consum pentru populaţie’, a explicat Dorina Antohi. La creditele pentru locuinţe, dobânzile sunt peste cele din Cehia şi zona euro, dar sub cele din celelalte ţări din regiune.

Dobânzile pentru creditele firmelor rămân mai ridicate pentru că 60% din credite sunt de valoare mică, destinate IMM-urilor. În plus, în acest caz, dobânzile rămân mai ridicate din cauza riscului de credit asociat de bănci diferitelor categorii de companii.

‘Pe segmentul populaţie, însă, atât ratele de dobândă cât şi marjele practicate se plasează la valorile cele mai scăzute din regiune’, a mai spus Dorina Antohi. În opinia sa, diminuarea în perspectivă a marjelor pentru creditele acordate societăţilor nefinanciare ar putea veni prin multe canale, unul dintre acestea fiind avansul procesului de curăţare a bilanţurilor băncilor şi a celui de ajustare a bilanţurilor companiilor nefinanciare, şi îmbunătăţirea percepţiei de risc a instituţiilor de credit. De asemenea, ea susţine continuarea reducerii diferitelor categorii de costuri ale instituţiilor de credit, extinderea şi implementarea continuă a programelor destinate susţinerii IMM-urilor şi sporirea per ansamblu a intermedierii financiare.