Antonescu: Există trei mize uriaşe ale referendumului

Referendumul de duminică privind demiterea preşedintelui are în opinia preşedintelui interimar Crin Antonescu trei mize uriaşe - normalizarea vieţii politice şi instituţionale, un avertisment pentru toţi oamenii politici privind respectarea promisiunilor şi votul va lămuri o serie de politicieni şi de instituţii europene că în ţară există democraţie.
Economica.net - mie, 25 iul. 2012, 21:39
Antonescu: Există trei mize uriaşe ale referendumului

„Miza imediată este normalizarea şi funcţionarea vieţii politice şi a instituţiilor politice din România. (…) A doua mizăm este aceea, poate pentru durată mai lungă, aceea că dacă domnul Traian Băsescu va fi acum demis, nu va fi demis pentru că vreau eu, pentru că vrea Ponta sau pentru că vrea Gâdea. Va fi demis pentru că a nemulţumit, a umilit, a jignit, a produs frustrare pentru multe milioane de oameni în slujba cărora trebuia să lucreze. Iar dacă ei îl vor demite, şi asta se va întâmpla, cred că această întrerupere, dramatică în felul ei, de mandat va fi un avertisment, o lecţie, o învăţătură, pentru toţi oamenii politici, că nu se poate ca odată terminată campania electorală, odată dobândit un mandat, să îţi baţi joc de tot ce ai promis, să îţi baţi joc de speranţele oamenilor, să îţi baţi joc de viaţa lor, până la urmă, atât cât ai tu puterea”, a explicat Antonescu. 

Potrivit acestuia, o a treia miză foarte importantă este aceea că rezultatul pe care îl prevede, „adică expresia clară, indubitabilă, de voinţă a unei majorităţi categorice a cetăţenilor României va lămuri o serie de politicieni şi de instituţii europene că în ţara aceasta există democraţie”. „Nu cum putem s-o povestim unul sau altul dintre noi, (…) ci pur şi simplu prin voinţa cetăţenilor. (…) Acestea-s, după părerea mea, cele trei mize, uriaşe”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seara, la Antena 3. 

El a adăugat că, pe de altă parte, demiterea lui Traian Băsescu „ar ostoi năduful multora”, dovedindu-se astfel că nu mai pot fi „prostiţi” milioane de oameni, după alegerile prezidenţiale din 2004, referendumul din 2007 şi alegerile prezidenţiale din 2009, când preşedintele suspendat a spus „poveşti”, dar nu s-a ţinut niciodată de cuvânt. 

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...